PSRM

15 octombrie 2021

Alexandru Stoianoglo: În spatele arestului meu stau beneficiarii furtului miliardului, iar actualii politicieni le fac jocul

În spatele dosarului și reținerii Procurorului General suspendat ar sta beneficiarii finali ai furtului miliardului, iar politicienii care se află azi la guvernare le reprezintă interesele. Declarația a fost făcută de către Alexadr Stoiangolo, astăzi, la Curtea de Apel, în timp ce judecătorii examinează arestul pe numele său.

„În spatele acestui dosar stau beneficiarii furtului miliardului. Politicienii care azi sunt la putere reprezintă interesele lor. În ultimele 3 luni toți politicienii de la guvernare au cerut demisia mea. Ați văzut cum a fost aprobată legea, astfel încât să fie sancționat Stoianoglo. Credeam că într-un stat normal va fi o evaluare a activității Procurorului General, voi prezenta în fața Comisiei parlamentare tot ce am reușit să fac. Credeți-mă că eu am ce să prezint”, a declarat Stoianoglo.

Procurorul General suspendat spune că tot ce se întâmplă acum în jurul lui este o crimă. Stoianoglo a descris și scenariul pus la cale, pentru ca el să fie reținut.

„Cum e posibil ca într-o singură zi, într-o singură oră, Curtea Constituțională să respingă sesizările mele, într-o singură oră președintele țării să numească un reprezentant al societății civile la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), să fie numit și avocatul poporului, care este membru CSP, într-o oră să vină oameni noi la CSP și totul se face într-o zi”, a declarat Stoianoglo.

Amintim că Procurorul General Alexandr Stoianoglo a fost suspendat de CSP, în urma unei sesizări depuse de către deputatul PAS, Lilian Carp.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă