PSRM

09 iunie 2017

Alexandr Comarov: Alimentarea țării cu energie electrică de la Cuciurgan este mai sigură

„Alimentarea țării cu energie de la Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan este mai sigură și mai corectă”, a declarat în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune Accent TV, consilierul municipal al Partidului Socialiștilor, fostul director general al CET-2, Alexandr Comarov.

Expertul în domeniul energiei și-a argumentat declarația precum că, inițial toate rețelele electrice din Moldova se dezvoltau ca un organism unic.

”Termocentrala de le Cuciurgan a fost construită pentru a satisface nevoile Moldovei, iar toate liniile de înaltă tensiune se distribuiau în așa fel încât fiecare punct al Moldovei a avut o alimentare sigură, redundantă din diferite părți. Livrările din Ucraina în ceea ce privește fiabilitatea sunt mult mai slabe”,  a menționat Alexandr Comarov.

Consilierul a explicat că în ultimul timp centralele nucleare din Ucraina și-au redus din sarcini, stațiile de cărbune au fost închise, prețurile energiei electrice sunt în creștere și ea nu este suficientă nici pentru Ucraina. În special, în vara anului trecut, regiunea Odesa a achiziționat suplimentar de la Termocentrala de la Cuciurgan, 600 megawați de energie electrică. De aceea, el crede că ar fi riscant să se încheie contract doar cu Ucraina.

Alexandr Comarov a menționat că în prezent, Moldova nu are altă alternativă de livrare, decât cea de la Cuciurgan, mai ales că astăzi această opțiune este mai ieftină.

Potrivit lui, pentru securitatea energetică a Moldovei ar fi bine să avem trei surse: Termocentrala de la Cuciurgan, Ucraina și România. Cu toate acestea, sistemele energetice ale României și Moldovei acționează în diferite moduri, Ucraina se confruntă acum cu probleme, așa că pentru Moldova opțiunea cea mai profitabilă și de încredere este Termocentrala de la Cuciurgan.

Pe data de 8 iunie, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a declarat reporterilor despre reluarea achizițiilor de energie electrică de la Termocentrala Cuciurgan. El a subliniat importanța faptului că Moldova a reușit să obțină prețuri mai mici pentru achiziționarea de energie electrică, precum și excluderea intermediarului din acest proces.

” Consider că este un pas important, care ar putea duce la o scădere a costului serviciilor în țară“, a menționat Igor Dodon.

Referință: Moldova a reluat la data de 5 iunie, achiziționarea de energie electrică de la Termocentrala Cuciurgan, care a restabilit dreptul de a obține 70% din aprovizionarea cu energie electrică. Restul de 30% vor fi acoperite de importurile din Ucraina.

Compania «Energocom», a declarat într-un comunicat de presă că, după semnarea contractului cu «DTEK Traiding» (Ucraina), la sfârșitul lunii martie 2017 Termocentrala Cuciurgan, care este deținută de gigantul rus «Inter RAO EES», a venit cu o nouă propunere și cu un preț mai profitabil, respectiv, cu 10% mai mic în raport cu prețul pe care îl plătim astăzi. ”

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă