PSRM

18 octombrie 2024

Alexandr Stoianoglo a făcut bilanțul campaniei electorale

Astăzi, în cadrul unui briefing, candidatul poporului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a prezentat bilanțul campaniei electorale.

Stoianoglo a menționat că peste zece candidați la președinție au participat în această campanie electorală. Totuși, unora dintre candidații de la putere nu le-a reușit să-și păstreze calmul și să se abțină de la manipulări, calomnii și PR negativ. „Acest lucru a afectat negativ atmosfera electorală și a distorsionat spiritul unei competiții corecte și deschise, așa cum ar trebui să fie alegerile prezidențiale într-o țară europeană și democratică.”

Alexandr Stoianoglo a mulțumit alegătorilor pentru încrederea și optimismul lor, subliniind că acest lucru „ne obligă să luptăm împreună până la victorie! Suntem prea mulți ca să ne lăsăm învinși și să predăm țara abuzului și ruinării pentru încă patru ani”.

Referindu-se la întâlnirile sale cu cetățenii, candidatul a subliniat că pentru șeful statului nu există întrebări mai importante sau mai puțin importante: „Într-o țară care se află într-un dezastru, soluționarea problemelor fiecărui cetățean și restabilirea justiției la toate nivelurile sunt singurele modalități de a relansa țara noastră și a reda încrederea majorității cetățenilor.”

Alexandr Stoianoglo a reiterat prioritățile programului său electoral. În primul rând, ”este vorba despre oportunitatea soluționării celei mai dificile sarcini – întoarcerea demnă a cetățenilor Moldovei”. În acest sens Stoianoglo a subliniat importanța consolidării societății și a păstrării neutralității țării.

Candidatul a exprimat încrederea că Republica Moldova merită să fie numită o țară a dreptății: „Vă îndemn să votați pentru o astfel de țară! O țară care reflectă năzuințele și aspirațiile noastre!”

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă