Alexandr Odințov: Bugetul municipiului Chișinău a fost adoptat cu includerea principalelor inițiative ale socialiștilor, orientate spre sprijinul social, siguranța și dezvoltarea orașului

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău a susținut bugetul municipiului pentru anul 2026, după ce în document au fost incluse principalele inițiative ale socialiștilor. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de către președintele fracțiunii PSRM, Alexandr Odințov, și consilierii municipali Silvia Grigoriev și Olga Rață. Potrivit reprezentanților fracțiunii, prioritățile bugetului sunt protecția socială a locuitorilor, modernizarea orașului, sporirea siguranței și dezvoltarea infrastructurii.

Alexandr Odințov a subliniat că bugetul reprezintă „legea fundamentală a orașului”, de care depinde funcționarea întreprinderilor municipale, implementarea proiectelor investiționale și dezvoltarea Chișinăului.

El a amintit că, în 2024, niciuna dintre propunerile fracțiunii PSRM nu a fost acceptată, motiv pentru care socialiștii nu au susținut bugetul. În acest an, însă, situația s-a schimbat:

„Primarul general a acceptat condițiile noastre și, în consecință, am votat pentru buget.”

Cea mai importantă realizare, potrivit lui Alexandr Odințov, este reintroducerea în buget a ajutorului municipal pentru compensarea cheltuielilor de încălzire destinate persoanelor social-vulnerabile.

„Am reușit să obținem includerea compensațiilor pentru încălzire și a ajutorului material acordat în perioada rece a anului. Din 2024, aceste cheltuieli nu mai figurau în buget. Noi, socialiștii, am obținut restabilirea lor”, a declarat președintele fracțiunii.

Potrivit lui Odințov, au fost menținute și continuate programele sociale inițiate de PSRM în anii precedenți, inclusiv sprijinul pentru protezarea dentară a persoanelor în etate, asigurarea cu aparate auditive, susținerea tinerilor specialiști la achitarea chiriei, compensarea cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice și acordarea abonamentelor de serviciu pentru medici.

Un capitol aparte l-au constituit măsurile privind siguranța locuitorilor. Fracțiunea PSRM a obținut majorarea finanțării pentru înlocuirea ascensoarelor, amenajarea trotuarelor din preajma instituțiilor medicale și soluționarea problemei câinilor vagabonzi.

Totodată, Alexandr Odințov a reiterat apelul către autoritățile municipale de a elabora programul „Zero decese”, destinat sporirii siguranței trecerilor de pietoni, după modelul practicilor europene.

Un volum important de propuneri vizează amenajarea și modernizarea zonelor verzi ale capitalei. Bugetul prevede fonduri pentru continuarea reabilitării Parcului „Rîșcani”, Parcului „Valea Trandafirilor”, scuarurilor din sectoarele Botanica, Rîșcani, Buiucani și Centru, amenajarea izvorului „Tamara”, construirea și reabilitarea trotuarelor, precum și amenajarea unor noi terenuri de joacă și terenuri sportive.

Fracțiunea PSRM a susținut, de asemenea, finanțarea unor proiecte majore de infrastructură, inclusiv construcția și extinderea străzilor Mesager, Industrială, Mircea cel Bătrân, Grenoble, Uzinelor și Studenților, precum și proiectarea unor noi noduri rutiere în cele mai aglomerate zone ale capitalei.

În același timp, Alexandr Odințov a criticat lipsa de transparență în procesul de elaborare a bugetului și nivelul insuficient de finanțare al unor întreprinderi municipale.

În încheiere, el a adresat un apel autorităților centrale să majoreze investițiile de stat în capitală:

„Chișinăul este principalul motor al dezvoltării economice a Republicii Moldova. Statul nu trebuie să retragă resurse financiare din capitală, ci, dimpotrivă, să investească în Chișinău și să creeze condiții pentru dezvoltarea sa economică.”

Consiliera municipală a PSRM, Silvia Grigoriev, a menționat că propunerile socialiștilor au fost formulate în baza numeroaselor solicitări venite din partea locuitorilor capitalei.

Potrivit acesteia, printre cele mai importante inițiative se numără reparația capitală a clădirii Teatrului „Guguță”, aflată într-o stare avansată de degradare și frecventată zilnic de sute de copii, reconstrucția parcării din apropierea Pieței din Ciocana, dezvoltarea infrastructurii din sectorul Ciocana Veche, construirea terenurilor sportive pentru copii, extinderea rețelei centralizate de canalizare pe mai multe străzi, reparația școlilor și liceelor, precum și a Școlii de Arte Plastice „A. Șciusev”.

Un accent deosebit, a subliniat Silvia Grigorieva, trebuie pus pe crearea centrelor municipale de zi pentru persoanele în etate:

„Aceasta înseamnă o veritabilă integrare socială. Oamenii care și-au dedicat întreaga viață construirii acestei țări trebuie să aibă posibilitatea să rămână activi, să comunice, să învețe și să-și transmită experiența tinerei generații.”

Totodată, consiliera municipală a făcut apel pentru păstrarea Corului municipal al veteranilor muncii, prin restabilirea funcțiilor de conducător artistic și maestru de concert.

La final, reprezentanții PSRM și-au exprimat speranța că toate proiectele prevăzute în buget vor fi implementate integral, iar colaborarea dintre Consiliul Municipal și autoritatea executivă va permite onorarea angajamentelor asumate față de locuitorii capitalei.