PSRM

16 mai 2024

Adrian Albu: guvernul intenționează să folosească referendumul ca o trambulină pentru candidatul său la președinție

Deputatul BCS, Adrian Albu s-a pronunțat categoric împotriva procedurii propuse de organizare a referendumului, care este elaborată special în interesele partidului de la guvernare. Deputatul a declarat acest lucru în timpul dezbaterilor pe marginea proiectului de lege privind organizarea referendumului constituțional concomitent cu alegerile parlamentare.

Deputatul a subliniat că referendumul în sine este cea mai înaltă formă de democrație directă și nimeni nu este împotriva acestei proceduri. Dar, în cazul actual, “guvernarea intenționează să folosească referendumul ca o trambulină pentru candidatul său la președinție, al cărui rating este în scădere”, a spus Adrian Albu.

Deputatul a atras atenția asupra laturii tehnice a procedurii referendumului propuse de PAS. În opinia sa, însăși întrebarea la care cetățenii ar trebui să răspundă la referendum este ambiguă și induce în eroare cetățenii, ceea ce vine în contradicție cu Codul Electoral și reprezintă o manipulare a PAS.

Adrian Albu a sugerat, de asemenea, să atragem atenția la rezultatele la care a ajuns țara noastră datorită „marilor integratori europeni PAS”: miliard furat și pus pe spatele cetățenilor, sistem bancar care nu ne mai aparține, capturarea justiției, conducători incompetenți în funcții cheie cu salarii de zeci de mii de lei, rafturi pline de produse alimentare străine în detrimentul agricultorilor noștri, importul de produse genetic modificate pentru sectorul zootehnic care este în declin total, depopularea masivă a RM, introducerea cenzurii și fricii ca instrumente principale în dirijarea statului.

Adrian Albu le-a adresat reprezentanților PAS o întrebare absolut non-retorică „De ce ar trebui să susținem acest referendum? Dar să nu ne vorbiți despre aspirațiile poporului, or voi nu mai aveți acest drept moral!”

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă