PSRM

07 aprilie 2017

A fost aprobată agenda comună de acțiuni a PSRM și PCC

Pe data de 6 aprilie, Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Grecianîi a participat la întrevederea Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon cu delegaţia Republicii Populare Chineze, condusă de dl Zhang Chunxian, membrul Biroului Politic al Comitetului Central PCC, Vicepreședintele Grupului de Conducere al Partidului PCC al Republicii Populare Chineze.

Părțile au discutat în detalii evoluția relațiilor dintre state, starea actuală a relațiilor bilaterale, dar și subiecte cu privire la consolidarea și extinderea relațiilor de cooperare în mai multe domenii de interes comun.

În cadrul întrevederii, părțile au stabilit o agendă comună de acțiuni imediate în ceea ce privește colaborarea la nivel de partide, dintre Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Comunist Chinez.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă