PSRM

10 iulie 2017

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Germaniei

Astăzi, 10 iulie, Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ulrike Knotz în legătură cu finalizarea mandatului de ambasador în țara noastră.

În cadrul întrevederii părțile au discutat despre situația socio-economică și politică din Republica Moldova, precum și despre starea și dinamica relațiilor moldo-germane.

O atenție specială a fost acordată schimbării sistemului electoral în Republica Moldova. Zinaida Greceanîi a menționat poziția Partidului Socialiștilor în această privință, expusă de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Președintele PSRM a remarcat sprijinul oferit de Germania țării noastre în mai multe domenii și a mulțumit doamnei Ulrike Knotz pentru activitatea întreprinsă în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

Săptămâna trecută, ambasadorul german s-a întâlnit cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. În semn de profundă gratitudine pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare moldo-germane, Președintele țării a conferit E.S. Ulrike Knotz, distincția „Ordinul de Onoare”.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă