01 iulie 2017
Oleg Cuciuc: Victoria va fi a noastră!
Deputatul fracțiunii Partidului Socialiștilor în Parlamentul Republicii Moldova, Oleg Cuciuc a menționat în cadrul ședinței festive oragnizată pe data de 1 iulie, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la fondarea partidului, despre continuitatea generațiilor în PSRM.
”Este o onoare pentru mine să fiu alături de fondatorii Partidului Socialiștilor, cei care au pus bazele partidului și au făcut ca astăzi să fim toți alături în această sală. Suntem cei care am renăscut Partidul Socialiștilor în anul 2011-2012. Împreună cu generația mai tânără, din care fac parte și eu, am consolidat o echipă și am mers înainte”, a declarat Oleg Cuciuc. El a mai menționat că, astăzi, la 20 de ani de la formarea partidului a apărut o nouă generație de politicieni”.
De asemenea, deputatul a mulțumit aripei tinere a Partidului Socialiștilor ”Garda Tânără”, care în fiecare zi este umăr la umăr cu cei în vârstă și consolidează rândurile partidului.
”Dacă e să ne amintim de anul 2013, la cel de-al XI-lea Congres Extraordinar am participat într-o componență modestă de 3 membri, iar acum la trecerea câtorva ani, numărul membrilor de partid este de sute de ori mai mare”, a adăugat Cuciuc.
Acesta a subliniat că istoria partidului, timp de 20 de ani, a fost marcată de un lucru neschimbat, și anume lupta zi de zi împotriva guvernării anti-populare și anti-sociale.
”Această luptă a avut și niște victorii considerabile: cea mai mare fracțiune în Parlamentul Republicii Moldova, cea mai sănătoasă putere în Consiliul municipal Chișinău, mii de consilieri raionali, municipali, comunali, locali, zeci de primari de orașe și sate, președinți de raion. Ultima noastră victorie o cunoașteți cu toții, este victoria din noiembrie anul trecut, când liderul nostru, Igor Dodon a devenit Președintele țării”.
Deputatul a menționat că ultima lovitură sunt alegerile parlamentare anticipate pentru care optează toți și l-a asigurat pe șeful statului că împreună cu colegii săi vor rămâne aliați fideli în această luptă comună.
”Atât în discuțiile cu cetățenii, cât și conform sondajelor, la moment Partidul Socialiștilor este cea mai puternică forță politică. Ca cel mai novice deputat în Parlamentul RM promit că îmi voi redirecționa toate eforturile și cunoștințele pentru a proteja cei patru stâlpi de temelie, și anume vorbim despre statalitatea, neutralitatea, suveranitatea și integritatea teritorială.
Având o așa susținere din interior și exterior, constatăm că lupta noastră se va solda cu succes. Victoria va fi a noastră!”.