PSRM

26 mai 2017

Deputatul socialist: Locuitorii Moldovei trăiesc clipele unui film de coșmar

În timp ce prim-ministrul Pavel Filip a prezentat astăzi în Parlament raportul privind ”istoria de succes” al guvernului său, locuitorii țării noastre consideră că trăiesc clipele unui film de coșmar. Despre acest lucru a declarat pe data de 26 mai, deputatul din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor, Vasile Bolea în timpul audierilor parlamentare privind activitatea guvernării.

Deputatul a menționat că în primul rând, prim-ministrul trebuia să vină cu informația privind activitatea miniștrilor corupți, care timp  de 18 luni au furat și delapidat bani din buget.

El a numit domeniile în care au loc ”furturi cu duiumul”. Este vorba de agricultură, energetică, drumuri și infrastructură, apărare națională.

Vasile Bolea a remarcat de asemenea și haosul în domeniul justiției, fraudele în achiziționarea produselor alimentare pentru copii, antireformele din domeniul sistemului de pensii.

” Unde sunt acele majorări de pensii, nu indexarea cu 10%, dar acele majorări de 30-40 la sută despre care ați vorbit în noiembrie- decembrie anul trecut? Ați vorbit despre majorarea salariilor pedagogilor. Majorarea cu o sută de lei a salariilor credeți că este o realizare mare? După mine este o bataie de joc față de pedagogi”, a declarat Vasile Bolea.

Potrivit lui, primului-ministru ar trebui să-i fie rușine să vorbească cu patos despre crearea locurilor de muncă, deoarece în fiecare an, țara primește câte 30 de miliarde de lei din remitențele lucrătorilor migranți, iar din acești bani, doar 50 de milioane de lei, au fost atrași pentru crearea locurilor de muncă.

În concluzie deputatul a subliniat că prim-ministrul nu are de ce să se mândrească cu echipa lui:

”Unii vând rachete, ceilalți fură nisip și pietriș, alții au distrus sistemul de învățământ. Mai sunt actualii care și-au permis să cumpere avioane, helicoptere, case luxoase. Bună mândrie!”

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă