05 aprilie 2017
Socialistul Alexandr Odințov a solicitat Procuraturii Generale să-l pedepsească pe Onoje pentru declarațiile extremiste
Membru al fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, Alexandr Odințov a înregistrat o cerere la Procuratura Generală a Republicii Moldova și Serviciul de Informații și Securitate, în care solicită să fie luate măsurile legale în ceea ce-l privește pe Jonh Onoje pentru declarațiile extremiste și un îndemn la activitățile teroriste.
„Terorismul este un cancer al omenirii. În întreaga lume, au murit mii de oameni de diferite naționalități și religii, rasă, vârstă și sex diferit, practic cetățenii tuturor țărilor lumii „- a scris pe rețelele de socializare Alexandr Odințov.
Socialistul și-a exprimat speranța că „organele de aplicare a legii vor pune capăt activităților subversive ale organizațiilor unioniste extremiste, ai căror membri își permit să îndemne la crimă.“
Reamintim că, anterior, afro-americanul unionist, Jonh Onoje a publicat pe rețelele de socializare o postare care conține un comentariu despre atacul terorist din Sankt Petersburg. „În Federația Rusă trebuie să explodeze mai multe bombe,“ – a scris Onoje. Prin urmare, după o mulțime de răspunsuri furioase din partea utilizatorilor și a cererilor adresate Președintelui, Igor Dodon de ai retrage lui Onoje cetățenia Republicii Moldova, el a șters postarea, dar captura de ecran a mesajului a rămas.