PSRM

28 martie 2017

Igor Dodon a semnat Decretul privind organizarea Referendumului

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizată pe data de 28 martie, că a semnat Decretul privind organizarea și desfășurarea Referendumului consultativ.

Cetățenii moldoveni vor trebui să răspundă la patru întrebări: anularea legii „miliardului”,  extinderea competențelor președintelui țării cu privire la problema dizolvării Parlamentului, reducerea  numărului de deputați la 71 și includerea în curriculum școlar disciplina „Istoria Moldovei“.

Luând în considerare toate procedurile pe care trebuie să le respecte în acest sens, șeful statului a ordonat să se organizeze un referendum pe 24 septembrie 2017.

Potrivit președintelui, toate aspectele importante și controversate în Republica Moldova vor fi decise de către popor printr-un referendum.

„Conform Constituției, puterea în stat aparține poporului. Tot ce am încercat să fac și tot la ce s-a opus Parlamentul, toate s-au făcut în numele poporului și în interesul cetățenilor țării noastre“, – a subliniat Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă