PSRM

23 februarie 2017

PSRM: Creșterea costului serviciilor medicale – un alt act de genocid social

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este revoltat de decizia guvernului de a majora tarifele pentru serviciile medicale.

După furtul banilor din sistemul bancar, încheierea acordului cu Fondul Monetar Internațional, creșterea vârstei de pensionare, creșterea tarifelor la energia electrică, după „optimizarea”  sistemului de sănătate prin închiderea policlinicilor și intenția de „consolidare” a spitalelor – guvernul ia o altă decizie anti-socială.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, s-a opus politicii criminale a actualei guvernări în privința comercializării sistemului de sănătate, ceea ce conduce la faptul că spitalele publice sunt distruse în urma  unor „optimizări”, iar protecția  sănătății nu este disponibilă pentru majoritatea cetățenilor.

Creșterea actuală a prețurilor pentru serviciile medicale, duc la sărăcirea totală a populației. Cel mai mult au de suferit – pensionarii, invalizii, femeile însărcinate, mamele cu nou-născuți și familiile lor. Totodată, pensiile și compensațiile rămân la același nivel ca și înainte, iar acest fapt duce la continuarea genocidului social al poporului moldovenesc.

PSRM amintește că încă în anul 2014 a fost pusă în aplicare privatizarea ilegală a întreprinderii de stat de producere a medicamentelor “Farmaco”, care a dus la majorarea prețurilor la medicamente, în țara noastră. Trei ani în urmă, PSRM a cerut anularea acestei tranzacții și returnarea “Farmaco” în proprietatea statului, dar cererea a fost ignorată.

PSRM a cerut demisia imediată a Ministrului Sănătății al Republicii Moldova, Ruxanda Glavan și anularea deciziei privind creșterea prețurilor la medicamente și a serviciilor medicale. Fracțiunea parlamentară a PSRM, intenționează în zilele următoare să inițieze o moțiune de cenzură împotriva activității ministrului Sănătății.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă