PSRM

08 februarie 2016

Mai multe organizaţii teritoriale ale PCRM părăsesc formaţiunea şi aderă la PSRM

Această declaraţie a fost făcută astăzi de Ion Orlovschii, primar al comunei Bilicenii Noi, r-l Sîngerei, din numele a mai mulţi lideri ai organizaţiilor teritoriale PCRM. În cadrul conferinţei de presă a fost făcută următoarea declaraţie.

„ Noi, membrii comitetelor raionale ale PCRM din Ştefan-Vodă, Ialoveni, Străşeni, Ungheni, Făleşti, Glodeni, Drochia, precum şi din mun. Chişinău, conducători ai organizaţiilor teritoriale primare, consilieri raionali, orăşeneşti şi săteşti, care am fost aleşi pe listele PCRM, o perioadă  lungă de timp am fost membri fideli ai Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

Am împărtăşit valorile şi politicile PCRM, care au fost puse în aplicare prin acţiuni concrete în cei 8 ani de guvernare ai PCRM.

Din anul 2009, aflîndu-ne în opoziţie, noi am luptat ca PCRM să revină la putere. Am sprijinit Partidul Comuniştilor în alegerile parlamentare din 2010 şi 2014, precum şi la alegerile locale din 2011 şi 2015. Sincer am crezut că Partidul Comuniştilor va depăşi criza internă şi va găsi o modalitate de a consolida forţele de stînga din Republica Moldova.

Cu regret, conducerea Partidului Comuniştilor în frunte cu Vladimir Voronin n-a făcut faţă aşteptărilor noastre. Politica distructivă a conducerii partidului, demarată în 2014, a condus la fisurarea rîndurilor membrilor  partidului şi la predarea acestuia  ”în arendă” oligarhului Vladimir Plahotniuc. În organele de conducere a Partidului Comuniştilor, pe primele poziţii au ajuns persoane lipsite de scrupule şi principii, care au trădat partidul cu prima ocazie.

Astăzi, Partidul Comuniştilor nu mai este un partid de opoziţie unit şi bine organizat, capabil  să lupte pentru putere în ţara noastră.

Actualmente, în opoziţie în Republica Moldova, există doar o singură forţă influentă de stînga – Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. Anume, acest partid este adevăratul moştenitor al celor mai bune realizări ale Partidului Comunist de pînă în 2014 – lucru demonstrat inclusiv de liderul de partid, Igor Dodon şi fracţiunea PSRM în Parlamentul Republicii Moldova. Noi considerăm, că numai Partidul Socialiştilor poate consolida opoziţia de stînga, poate salva Republica Moldova de unionişti, poate revigora economia, poate elibera statul de demnitarii corupţi şi poate să-i pedepsească pe toţi cei implicaţi în furtul miliardului, cu întoarcerea banilor înapoi.

Reeşind din cele expuse, declarăm retragerea din rîndul membrilor Partidului  Comuniştilor din Moldova şi aderarea la Partidul Socialiştilor din Republica Moldova.

Această declaraţie este susţinută de circa 500 de comunişti din 8 raioane ale ţării şi din mun. Chişinău.”

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă