PSRM

26 noiembrie 2015

Socialiştii au obţinut organizarea audierilor parlamentare pe problema furtului miliardelor de lei din sistemul bancar şi au propus examinarea mai multor probleme stringente

Astăzi, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului, fracţiunea socialiştilor a cerut organizarea audierilor parlamentare a conducătorilor mai multor instituţii publice din ţară, pe cele mai actuale probleme, cu care, la moment, se confruntă societatea moldovenească, şi anume:

·       Audierea conducerii Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei cu privire la reţinerile în achitarea salariilor, pensiilor şi indemnizaţiilor sociale;

·       Audierea conducerii Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Sănătăţii privind situaţia ce ţine de finanţarea instituţiilor medicale din ţară, de accesul cetăţenilor la serviciile medicale şi asigurarea cu medicamente a spitalelor din republică;

·       Audierea conducerii Ministerului Apărării pe tema helicopterului moldovenesc, capturat în Afganistan, precum şi privind participarea militarilor moldoveni la parada militară în România;

·       Audierea conducerii Ministerului Afacerilor Interne referitor la situaţia criminogenă din ţară;

·       Audierea conducerii Ministerului Economiei şi Ministerului Dezvoltării Regionale privitor la măsurile întreprinse în legătură cu pregătirea sectorului termoenergetic pentru perioada de iarnă;

·       Audierea conducerii Ministerului Mediului cu referinţă la incidentul produs în satul Stoicani, raionul Soroca, şi soldat cu rănirea unui tînăr în timpul unei vînători.

Toate aceste iniţiative nu au fost sprijinite de majoritatea parlamentară şi nu au fost incluse în agenda de lucru a organului legislativ.

În acelaşi timp, deputaţii Partidului Socialiştilor au obţinut organizarea, în Parlament, a audierilor pe problema ce ţine de „furtul secolului”. Se preconiza ca la audieri să participe procurorul general, conducerea Centrului Naţional Anticorupţie, a Serviciului Informaţii şi Securitate, a Băncii Naţionale a Moldovei şi a Ministerului Finanţelor. Dar, majoritatea parlamentară a decis convocarea unei şedinţe speciale pe problema dată nu astăzi, precum au cerut socialiştii, ci tocmai miercurea viitoare. În semn de protest faţă de decizia în cauză a majorităţii, deputaţii PSRM au părăsit şedinţa Parlamentului.TPA_7471

La conferinţa de presă, susţinută de fracţiunea socialiştilor după evenimentele descrise, Igor Dodon a declarat că socialiştii condamnă categoric poziţia majorităţii parlamentare, alcătuite din comunişti, democraţi şi liberali. „Vladimir Nicolaevici, astăzi, în Parlament, aţi dansat „hora unirii” alături de Ghimpu, la fel cum, anterior, comuniştii au dansat-o în Consiliul Municipal împreună cu Chirtoacă”, a adăugat el.

Totodată, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a indicat că cei vinovaţi de furtul miliardelor de lei din sistemul bancar al ţării vor fi pedepsiţi în măsura în care o prevede legea.

„Noi vom insista nu doar pe audieri şi demiterea conducătorilor acestor instituţii. Ci şi pe atragerea lor la răspundere penală. Mai mulţi dintre ei vor ajunge la închisoare. Pe mai mulţi îi vom impune să participe la reabilitarea şcolilor, pe care le-au distrus, a spitalelor şi aşa mai departe”, a mai spus el.

După cum a mai declarat liderul socialiştilor, audierile parlamentare preconizate pentru miercurea viitoare, vor avea loc pe fundalul unei acţiuni de protest de amploare în preajma Parlamentului. „În faţa sediului se vor aduna mii de cetăţeni. Vom vedea noi ce le veţi spune dacă nu vor fi demisii”, a spus Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă