PSRM

21 ianuarie 2015

Igor Dodon: „Ei împart funcţiile şi banii, iar oamenii mor de foame”

Partidul Socialiştilor consideră că deputaţii Parlamentului RM trebuie să-şi reia activitatea în regim de urgenţă. În caz contrar, urmează să fie desemnată  data alegerilor anticipate. O declaraţie în acest sens a fost făcută de preşedintele formaţiunii, Igor Dodon, după şedinţa de astăzi a Parlamentului.

După cum a menţionat Dodon, partidele ce intenţionează să creeze coaliţia de guvernare, au pornit lucrul „cu stîngul”. Partidul Socialiştilor pune la îndoială caracterul constituţional al şedinţei de astăzi, deoarece la ea au participat deputaţi care, anterior, au renunţat la mandate. Liderul PSRM nu a exclus că formaţiunea pe care o conduce să sesizeze în acest sens Curtea Constituţională.

Preşedintele Partidului Socialiştilor i-a numit pe colegii săi din legislativ iresponsabili şi le-a amintit că negocierile de creare a coaliţiei de guvernare durează deja aproximativ 2 luni. „Ei împart funcţiile şi banii, iar oamenii mor de foame. Sau începem să lucrăm în Parlament şi să soluţionăm problemele cetăţenilor, sau declarăm alegeri anticipate”, a menţionat Igor Dodon.

La şedinţa de astăzi a Parlamentului RM socialiştii au propus includerea în ordinea de zi a următoarelor chestiuni: denunţarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb Comercial cu UE, majorarea pensiilor, salariilor şi compensaţiilor, examinarea proiectelor de lege despre buget şi politica bugetar-fiscală pentru anul 2015 şi a situaţiei din sectorul financiar-bancar al ţării. Dodon a ţinut să menţioneze că împotriva includerii acestor chestiuni în agenda de lucru a Parlamentului s-au expus nu doar liberal-democraţii şi democraţii, ci şi comuniştii. „Astăzi am putut vedea că PCRM, PLDM şi PDM au o poziţie unică. Probabil, este primul semnal al creării coaliţiei dintre comunişti şi eurounionişti. Nu le voi dori succese, deoarece, dacă această majoritate va fi formată, ea va lucra nu în interesele cetăţenilor Republicii Moldova şi nu spre binele ţării”, a spus în final preşedintele Partidului Socialiştilor.

Video

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă