PSRM

23 ianuarie 2019

Socialiștii propun ca în capitală să fie soluționată problema cu privire la comercializarea florilor și publicațiilor tipărite din chioscuri

Deputatul fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea împreună cu consilierul municipal al PSRM, Alexandr Odințov, în cadrul conferinței de presă din 23 ianuarie, au venit cu propuneri pentru soluționarea conflictului dintre autoritățile municipale și comercializanții de flori și ziare din Chișinău. Autoritățile din Chișinău au decis să fie evacuate și chioscurilor de ziare și de flori rămase pe străzile orașului, ceea ce a provocat acțiuni de protest din partea vînzătorilor care vor rămîne fără serviciu și fără posibilitatea de a-și întreține familiile.

Vlad Batrîncea a remarcat că, comerțul cu presă există în toate capitalele țărilor civilizate, de aceea acest „război” împotriva ziarelor dezlănțuit în Chișinău este dubios și inadmisibil.

“Dacă trăim, potrivit autorităților orașului, într-o capitală europeană, atunci ar fi firesc ca oamenii să poată cumpăra un ziar sau o revistă și să o citească în scuar sau în parc”, a spus Vlad Batrîncea.

De asemenea, socialistul a remarcat faptul că, în Chișinău a început lupta împotriva vînzătorilor de flori, care timp de mai mulți ani și-au crescut singuri afacerea.

„Suntem îngrijorați că, în prezent, în municipiu, sub pretextul luptei care nu este clar împotriva cui, se iau întreprinderile sau ele sunt transferate altor persoane. De exemplu, așa s-a întîmplat și în cazul cazinourilor, unii oameni le-au închis iar mai apoi alții le-au redeschis”, a spus Vlad Batrîncea.

Alexandr Odințov a menționat că, comerțul stradal se referă la mii de oameni care își hrănesc familiile, plătesc impozite și își asigură locuri de muncă. În același timp, conform Regulamentului privind desfășurarea activității de comerț din municipiul Chișinău, aprobat în 2017, ar trebui interzisă activitatea chioșcurilor de pe mai multe străzi din oraș.

Cu toate acestea, „nu vedem să fie închise localurile care se află pe străzile principale și care vînd produse alcoolice și țigări, dar vedem sîrguința exagerată pentru închiderea chioscurilor de presă și a celor cu flori. Avem o suspiciune că acest lucru se face în favoarea anumitor agenți economici „, a declarat socialistul.

El a dat exemplu chioscurilor de flori situate pe strada Cuza Vodă: unele dintre chioscuri necesită să fie demontate pe cont propriu, iar pentru altele se pregătesc proiecte de decizie pentru a fi prelungit contractul de închiriere.

“Unuia îi permitem, iar altuia îi interzicem? Pe unii îi discriminăm în favoarea celorlalți? Aceasta și se numește corupție”, a subliniat Alexandr Odințov.

El a anunțat că, fracțiunea PSRM, va prezenta la ședința Consiliului Municipal proiectul de modificare a Regulamentului privind desfășurarea activității de comerț din municipiul Chișinău, pentru a permite permanent chioscurilor comercializarea florilor și a publicațiilor tipărite în capitală. Pentru aceasta este necesară elaborarea unei concepții pentru comerțul cu flori și publicații tipărite, să se stabilească o listă a locurilor în care acest comerț este posibil, să se organizeze un concurs pentru crearea unui model al chioscurilor. Termenul pentru elaborarea conceptului este pînă la 1 martie. De asemenea, pînă atunci este necesar organizarea unei audiențe publice pe această temă.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă