PSRM

22 august 2018

Igor Dodon nu exclude că data alegerilor parlamentare poate fi amînată

Șeful statului nu exclude faptul că data viitoarelor alegeri parlamentare, care în prezent este stabilită pentru ziua de 24 februarie, poate fi amînată. Acest lucru a fost declarat în cadrul unei ediții speciale de la postul de televiziune ”NTV-Moldova”.

După părerea lui Igor Dodon, data alegerilor va depinde de ce se va întîmpla în următoarele luni.

-Dacă democrații vor înțelege că cei de dreapta încă sunt suficienți de puternici, ei vor lăsa data de 24 februarie, iar dacă vor apărea careva divergențe între cei de dreapta, nu este exclus faptul că data alegerilor poate fi amînată, a spus el.
Președintele rămîne de părerea că alegerile trebuie să se desfășoare cît mai devreme.

-Încă din 2014, noi tot afirmăm că ne dorim alegeri parlamentare anticipate. După părerea mea, cu cît aceste alegeri vor avea loc mai devreme, cu atît mai bine, mai rapid va avea loc deznodămîntul. Acest parlament de mult trebuie să rămînă istorie, a declarat președintele.

Președintele consideră data de 24 februarie pentru alegerile parlamentare una foarte simbolică și nu în favoarea partidelor de dreapta, așa cum la 25 februarie 2001 un partid, nu doar că a obținut majoritatea parlamentară, dar și majoritatea constituțională și a fost un partid de stînga.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă