PSRM

19 iulie 2018

Poziția Președintelui Republicii Moldova privind asigurarea securității țării și a cetățenilor ei prin fortificarea statutului constituțional de neutralitate permanentă al Republicii Moldova

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991. Acești 27 de ani de independență reprezintă o perioadă suficientă pentru a efectua o analiză temeinică și a trage concluziile de rigoare în privința situației în care se află țara. Moldova a fost recunoscută ca stat independent de peste 150 de țări ale lumii. Pe parcursul acestor ani, Republica Moldova a devenit membru al unor organizații mondiale și paneuropene, subregionale și regionale influente. Bineînțeles că am vrea să declarăm că procesul de formare a Republicii Moldova ca stat independent s-a încheiat cu desăvîrșire și că autoritățile publice îndeplinesc cu succes obiectivele de dezvoltare și de asigurare a securității statului, de apărare a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor ei. În opinia mea, însă, nu putem afirma în mod univoc că situația în Moldova evoluează în asemenea cheie favorabilă.

I.    PROVOCĂRILE, RISCURILE ȘI AMENINȚĂRILE LA ADRESA ASIGURĂRII DEZVOLTĂRII DURABILE A REPUBLICII MOLDOVA ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

Aprecierea situației internaționale actuale legate de provocările și riscurile asigurării dezvoltării durabile a statului și a apărării drepturilor omului

În ultimii 27 de ani, în lume s-au produs schimbări serioase, chiar radicale. Sporește numărul noilor focare de tensiune, iar noi, practic în fiecare zi, sîntem martori ai unor evenimente tragice, care se produc în diferite colțuri ale planetei. Abordările pentru soluționarea problemelor atît la nivel global, cît și la cel regional diferă însă în mod substanțial. În lupta împotriva cataclismelor naturale, țările și popoarele lumii găsesc, de obicei, puncte de tangență, manifestă solidaritate și acordă ajutor reciproc. Însă, în problemele formării ordinii mondiale, respectării regulilor de comportament pentru asigurarea securității generale, menținerii păcii și stabilității pe arena internațională există mai puțină înțelegere reciprocă și disponibilitate pentru a ne auzi unii pe alții. De asemenea, se face simțită tot mai rar tendința de a crea un viitor durabil și previzibil pentru relațiile internaționale.

În ultimul deceniu au izbucnit focare de conflicte armate în mai multe țări și regiuni concomitent. În prezent, în diferite părți ale lumii, nivelul confruntării de forță a atins un grad extrem de periculos. Această situație se observă în regiunea europeană, în Africa de Nord, în Orientul Mijlociu și în alte teritorii. Numărul țărilor implicate în asemenea conflicte sporește din zi în zi. Lipsa unei concepții globale despre lume, a unor abordări unice pentru problemele asigurării securității și menținerii păcii, pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului conduce la apariția unor noi amenințări, noi provocări pentru întreg sistemul internațional.

În mass-media tot mai des se face auzit cuvîntul „război”, deși mai bine de un sfert de secol nouă tuturor ni se părea că, odată cu încetarea așa-zisului „război rece”, lumea trebuia să devină mai stabilă, predictibilă și justă.

Aprecierea influenței riscurilor cu caracter global și regional asupra asigurării dezvoltării durabile a Republicii Moldova

În calitate de șef al unei țări mici menționez cu îngrijorare: cînd marii actori, marile puteri nu pot să ajungă la o înțelegere în privința respectării reciproce a intereselor, drept prime victime ale unor asemenea disensiuni devin țările slab dezvoltate, chiar regiuni întregi. Moldova urmărește cu neliniște de mai mulți ani atît creșterea tensiunii în Ucraina vecină, cît și evenimentele ce au loc în Balcani, Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu.

Rivalitatea geopolitică dintre actorii globali se intensifică. Se creează impresia că locomotivele economiei și politicii mondiale se îndreaptă vertiginos una spre cealaltă, probabilitatea coliziunii frontale sporind în mod permanent.

În condițiile de incertitudine crescîndă, doresc să reiterez interesul Republicii Moldova pentru promovarea unei politici externe armonioase și echilibrate, precum și neimplicarea țării în efemera confruntare dintre Est și Vest. În contextul dat, intenționăm să ne consolidăm statutul de neutralitate permanentă consfințit în Constituție și să obținem recunoașterea acestuia la nivel internațional, după exemplul unor țări ca Elveția, Austria, Laos, Cambodgia, Irlanda, Malta, Turkmenistan etc. Studiem minuțios experiența țărilor sus-enumerate din punctul de vedere al implicării principalelor puteri mondiale și organizații internaționale în procesul politico-juridic de consfințire a statutului de neutralitate al acestora. În următorii ani intenționăm să utilizăm experiența internațională existentă în realizarea consensului respectiv pentru consfințirea și recunoașterea statutului de neutralitate al statelor și îi vom convinge pe partenerii externi să confirme și să recunoască neutralitatea permanentă a Republicii Moldova ca element fundamental al întăririi încrederii și securității regionale.

Problemele politicii interne ce provoacă riscuri pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova

Deopotrivă cu situația gravă din politica externă, inclusiv la nivel regional, au loc procese încordate și în interiorul statului nostru. Spre regret, noi nu putem afirma că astăzi în Moldova am realizat un consens național și politic pe dimensiunea unor priorități principiale, cum ar fi edificarea unui stat democratic, multinațional, plurietnic. Ca și pînă acum, în Republica Moldova nu există unitate în rîndurile clasei politice în problemele dezvoltării relațiilor reciproc avantajoase cu Uniunea Europeană, cu Federația Rusă și cu Statele Unite ale Americii.

Clasa politică din Moldova încă nu a devenit un exponent de nădejde al voinței cetățenilor în lumina asigurării securității țării prin promovarea politicii de neutralitate permanentă. În perioada de independență a Moldovei, mai bine de 2/3 dintre cetățeni susțin statutul de neutralitate al țării, pe cînd în rîndurile clasei politice au loc dispute permanente pe marginea acestei probleme. Drept urmare a concurenței politice defectuoase, Moldova rămîne un stat divizat din punctul de vedere al realizării unui compromis național referitor la reglementarea politică a conflictului transnistrean.

În calitate de președinte al țării îmi văd rolul în a contribui cu toate forțele la depășirea divergențelor care s-au acumulat pînă acum în societatea moldovenească modernă. Sîntem obligați să depunem eforturi maxime pentru a cimenta clasa politică și cetățenii țării în vederea determinării priorităților strategice generale de dezvoltare a statului nostru, care ar putea servi drept o bază sigură a prosperării Republicii Moldova pentru multe decenii înainte.

II.     MOLDOVA – PRIORITĂȚILE POLITICII EXTERNE ȘI PARTENERII

Moldova și statutul ei constituțional de neutralitate permanentă

Sînt ferm convins că Republica Moldova ar putea să se dezvolte cu succes ca stat independent, suveran, democratic și de drept, promovînd în acest sens o politică de neutralitate permanentă avînd la bază aspirația poporului moldovenesc către coexistența pașnică cu alte popoare și state ale Europei și din întreaga lume. Statutul constituțional de neutralitate permanentă trebuie să devină prioritatea fundamentală a activității de politică externă a Republicii Moldova, activitate care presupune construirea de relații de bună vecinătate cu toți partenerii internaționali în baza respectului reciproc. Neutralitatea permanentă a Moldovei este condiția de bază a securității naționale, energetice și informaționale, garanția dezvoltării economice durabile și a prosperării țării.

  • Obiectivele autorităților publice din Republica Moldova în vederea realizării statutului de neutralitate permanentă în relațiile interstatale
  •   Republica Moldova – România

Republica Moldova trebuie să promoveze o politică de prietenie și cooperare cu România, bazată pe tradițiile istorice de cultură comună, pe valorile umanitare și ortodoxie. Moldova și România trebuie să se accepte una pe alta ca prieteni sinceri, parteneri, menținînd în multe privințe legăturile de rudenie ca temei al coexistenței strategice a două state prietene.

România este membru al Uniunii Europene și al NATO și acest fapt îi atribuie obligații suplimentare din punctul de vedere al respectării normelor și principiilor dreptului internațional, inclusiv al respectării suveranității și inviolabilității frontierelor Republicii Moldova recunoscute la nivel internațional.

La rîndul său, Moldova trebuie să depună eforturi pentru utilizarea potențialului existent al României în scopul dezvoltării reciproc avantajoase a relațiilor interstatale. Moldova este în drept să conteze pe desfășurarea unor consultări bilaterale cu România în privința menținerii de durată a statutului său de neutralitate permanentă și a perspectivelor recunoașterii acestuia de comunitatea internațională. Noi, cu siguranță, am fi recunoscători conducerii României, dacă aceasta ar face uz de experiența sa exprimată în decizia Guvernului privind recunoaștere neutralității Austriei în 1955.

Republica Moldova – Ucraina

Relațiile dintre Moldova și Ucraina se dezvoltă în temeiul Acordului de bună vecinătate, prietenie și colaborare, care a intrat în vigoare în 1996. Între țările noastre a fost încheiat practic totalmente procesul de perfectare a formalităților juridice ale statutului frontierei de stat prin delimitarea și demarcarea acesteia. Ucraina este vecinul nostru apropiat, prieten și unul dintre cei mai importanți parteneri în domeniul relațiilor comercial-economice și de politică externă. Mai mult decît atît, ucrainenii reprezintă cea mai numeroasă diasporă din Moldova, constituind o componentă majoră a statalității țării.

Contăm pe faptul că Ucraina ar putea deveni una dintre primele țări care recunoaște statutul de neutralitate permanentă al Moldovei și va continua să contribuie activ la realizarea reglementării echitabile, durabile și de lungă durată a problemei transnistrene în formatul existent „5+2”.

Fără îndoială, Ucrainei îi revine un rol important, împreună cu alți parteneri internaționali, în identificarea soluțiilor viabile pentru o asemenea problemă complexă cum este acordarea de asistență la evacuarea și utilizarea armamentului și munițiilor din depozitele de la Colbasna, precum și în crearea de condiții favorabile pentru încheierea procesului de retragere a trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova (asigurarea tranzitării).

Ucraina, ca stat prieten, ar putea deveni unul dintre principalii parteneri internaționali ai țării noastre în asigurarea stabilității și securității Republicii Moldova.

Republica Moldova – Federația Rusă

Istoria relațiilor moldo-ruse este una seculară. Încă din timpurile Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfînt acestea erau întemeiate pe prietenie și ajutor reciproc. Legăturile bilaterale de astăzi se bazează pe prevederile Acordului de prietenie și colaborare din 2001, document care are un caracter strategic.

În pofida evoluției distincte din ultimele decenii a raporturilor moldo-ruse, sînt sincer convins că Rusia este țara care dorește să edifice relații strategice interstatale mutual avantajoase, în interesul ambelor noastre popoare. Rusia a fost, este și va fi un partener de nădejde al statului și al poporului moldovenesc.

Federația Rusă este mediatorul și garantul reglementării politice atotcuprinzătoare a conflictului transnistrean. Am certitudinea că Rusia va face tot posibilul pentru a păstra pacea în Republica Moldova, pentru ca Moldova să-și realizeze șansa istorică de dezvoltare ca stat independent, suveran, teritorial integru, în frontierele recunoscute pe plan internațional. Totodată, îmi exprim încrederea că Rusia va susține voința poporului moldovenesc pentru păstrarea și consolidarea statutului de neutralitate al țării sale și va întreprinde toți pașii necesari pentru ca neutralitatea permanentă a Moldovei să corespundă plenar cerințelor și acordurilor internaționale.

Ne convingem de faptul că Rusia, ca una dintre marile puteri ale lumii, exercită o influență considerabilă asupra proceselor mondiale în sfera securității globale, în problemele formării unei ordini internaționale echitabile și a unei lumi multipolare. În acest context, considerăm că împreună cu Rusia ne-am putea conjuga eforturile pentru a reacționa în mod eficient la provocările și amenințările actuale la adresa existenței statului moldovenesc.

Republica Moldova – Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este pentru Republica Moldova un partener strategic firesc în toate domeniile vieții statului și a societății moldovenești. Consider realizarea Acordului multifuncțional de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană drept oportunitate pentru promovarea pe intern a reformelor necesare. Conștientizăm că aceste reforme sînt indispensabile pentru Republica Moldova. Exprimăm recunoștință Uniunii Europene pentru disponibilitatea de a susține eforturile internaționale de consolidare a suveranității Republicii Moldova, de a contribui la restabilirea integrității teritoriale, inclusiv în procesul de reglementare a problemei transnistrene în formatul „5+2”, precum și de a acorda asistență în dezvoltarea țării în perioada postconflictuală.

Valorile și standardele general-europene sincer acceptate de cetățenii țării noastre trebuie să fie protejate cu maximă siguranță și implementate în viața cotidiană a societății moldovenești. Democrația, respectarea drepturilor omului și a libertăților lui fundamentale, supremația legii nu stau, pur și simplu, la baza asocierii politice și a integrării economice prevăzute în acordul în chestiune, ci și trebuie să contribuie la dezvoltarea politică și social-economică a țării.

Pentru Moldova este foarte important să preia experiența unor state europene neutre în sfera asigurării securității europene și regionale. Ne pronunțăm pentru dezvoltarea dialogului politic cu Uniunea Europeană în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în cel al securității.

Totodată, facem apel către Uniunea Europeană să manifeste interes în sprijinirea eforturilor noastre orientate spre consolidarea statutului de neutralitate permanentă al Republicii Moldova și recunoașterea sa internațională.

Republica Moldova – Statele Unite ale Americii

De la stabilirea relațiilor diplomatice, în 1992, Republica Moldova și Statele Unite ale Americii au dezvoltat legături de colaborare reciproc avantajoase. SUA acordă asistență multilaterală țării noastre în realizarea consecventă a reformelor democratice și de piață, precum și în executarea obligațiilor internaționale ale Moldovei în domeniul apărării drepturilor omului în scopul asigurării stabilității și dezvoltării durabile a statului. SUA au avut întotdeauna ca obiectiv contribuirea la crearea unor premise reale în asigurarea unui viitor stabil și sigur pentru statul moldovenesc și cetățenii lui.

Am convingerea că SUA intenționează să sprijine cu fermitate calea de dezvoltare a Moldovei ca stat independent, unitar și să asigure inviolabilitatea frontierelor recunoscute internațional ale Moldovei, ca factor-cheie al menținerii stabilității și securității în Europa.

Dezvoltarea dialogului strategic care stă la baza relațiilor bilaterale este un reper sigur în promovarea proceselor democratice, formarea societății civile, respectarea libertăților fundamentale ale cetățenilor Moldovei indiferent de gen, vîrstă, naționalitate și confesiune.

Sînt sigur că SUA vor spori eforturile în vederea identificării unei soluții pașnice și sigure a conflictului transnistrean, al cărei rezultat va fi statul moldovenesc viabil, bazat pe principiile democratice care asigură stabilitatea economică și dezvoltarea durabilă.

Am certitudinea că poziția SUA va fi îndreptată spre recunoașterea și respectarea necondiționată a tuturor normelor și principiilor Constituției Republicii Moldova, adoptate în mod democratic, inclusiv a prevederii statutului de neutralitate permanentă al Republicii Moldova, consfințit în Legea fundamentală.

Republica Moldova – Republica Turcia

În cei peste 25 de ani de dezvoltare a relațiilor dintre Moldova și Turcia s-au stabilit legături bilaterale reciproc avantajoase de prietenie și de parteneriat, orientate spre fortificarea și dezvoltarea strategică a ambelor state. Fără îndoială, relațiile moldo-turce au obținut o dezvoltare durabilă și stabilă în mai multe sfere ale economiei, precum și în domeniile cultural, umanitar și social.

O punte tradițională în relațiile bilaterale moldo-turce este dezvoltarea activă a legăturilor culturale și economice ale Turciei cu unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. Acest fapt întărește încrederea dintre țările noastre și contribuie la asigurarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Vedem cu toții cum astăzi Republica Turcia își sporește treptat și sigur influența la nivel subregional. În același timp, fiind membru al NATO, Turcia ar putea juca un rol primordial în asigurarea stabilității și securității situației în zona Mării Negre.

Lipsa vreunor contradicții în istoria contemporană a relațiilor moldo-turce ne permite să exprimăm încrederea fermă că Republica Turcia poate contribui inclusiv la soluționarea problemelor de importanță majoră ce țin de consolidarea stabilității și securității Republicii Moldova. Am fi foarte recunoscători dacă Turcia ar deveni primul stat în lume care ar putea să recunoască, date fiind premisele de rigoare, neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, fapt ce ar deschide o nouă filă în istoria relațiilor bilaterale și ar contribui la dezvoltarea statului moldovenesc în ansamblu.

Republica Moldova și asociațiile militaro-politice

Colaborarea internațională a Republicii Moldova este un instrument de realizare a politicii de securitate națională, al cărei scop este de a exercita, pe cît posibil, influență asupra consolidării mediului internațional de securitate în conformitate cu interesele naționale ale țării prin cooperarea cu structurile regionale și internaționale de securitate.

Promovarea mecanismelor regionale de consultare și dezvoltare a relațiilor interstatale după exemplul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est și al Programului NATO „Parteneriatul pentru Pace” este pentru Republica Moldova o oportunitate de a contribui la eforturile internaționale pentru crearea sistemului general de securitate și de consolidare a stabilității în Europa și în lume.

Doar stabilitatea, previzibilitatea și consecutivitatea politicii sale externe îi vor permite Republicii Moldova să devină un stat european respectabil, democratic, cu o economie dezvoltată și un înalt nivel de securitate.

Însă, avînd în vedere că țara noastră nu-și propune să adere la NATO, relațiile Moldovei cu NATO trebuie să aibă un caracter pragmatic și să se bazeze exclusiv pe respectarea strictă a statutului constituțional de neutralitate permanentă al Republicii Moldova.

Consider drept una dintre sarcinile mele principale contribuirea la realizarea unor înțelegeri la nivel internațional pentru asigurarea unui viitor stabil Republicii Moldova în temeiul recunoașterii și al respectării stricte a prevederilor statutului de neutralitate permanentă al statului nostru.

III.      CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI REFERITOARE LA ASIGURAREA SECURITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA

În scopul asigurării stabilității și compatibilității prevederii din Constituția Republicii Moldova privind neutralitatea permanentă cu arhitectura securității internaționale este necesar de a elabora un șir de acte normative și juridice de rigoare pentru includerea normelor internaționale de drept ce reglementează drepturile și obligațiile statelor neutre în legislația internă a statului.

Totodată este necesară conjugarea eforturilor țărilor neutre în vederea elaborării unor abordări generale și determinării rolului acestora în consolidarea securității europene, ceea ce va contribui, inclusiv, la promovarea procesului de recunoaștere internațională a neutralității permanente a Moldovei. Inițierea și organizarea unui summit al țărilor neutre vor constitui mecanismul cel mai eficient de promovare a acestor scopuri și obiective.

Abordările expuse mai sus ar putea fi utilizate la elaborarea Concepției de politică externă, a Concepției de neutralitate permanentă, a Strategiei securității naționale și a altor acte normative de drept ce reprezintă baza politicii de stat a Republicii Moldova în domeniul asigurării dezvoltării durabile a țării.

  • Elaborarea și adoptarea noii Concepții de politică externă

La baza Concepției trebuie să fie puse următoarele principii ale politicii externe a Moldovei: deschidere, parteneriat, bună vecinătate, respect reciproc, colaborare mutual avantajoasă, care se întemeiază pe promovarea strictă a politicii de neutralitate permanentă în relațiile de politică externă cu alte state și organizații internaționale.

Politica externă a Moldovei trebuie să corespundă cu strictețe literei și spiritului Statutului ONU, Acordurilor din 1975 de la Helsinki, Cartei Securității Europene și altor documente fundamentale ce reglează relațiile internaționale actuale.

  • Elaborarea și adoptarea Concepției statutului de neutralitate permanentă al Republicii Moldovei

Concepția statutului de neutralitate permanentă al Republicii Moldova este un document ce reflectă abordarea unică și ideea complexă despre locul și rolul Republicii Moldova în sistemul de relații internaționale și de securitate regională. Scopurile și obiective principale ale Concepției sînt: protejarea caracterului multinațional al statului moldovenesc, consolidarea integrității teritoriale și a inviolabilității frontierelor de stat, contribuirea la încheierea procesului de retragere a trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova, asigurarea unor condiții stabile pentru dezvoltarea economică durabilă și pe termen lung a țării.

Concepția va servi drept bază pentru adoptarea noii Strategii a Securității Naționale și elaborarea Legii organice speciale privind statutul de neutralitate permanentă în conformitate cu Constituția Republicii Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă