Igor Dodon se află într-o vizită în nordul țării

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, se află astăzi într-o vizită în nordul țării.

Prima oprire a fost la piața din municipiul Bălți, unde a discutat cu oamenii, le-a ascultat problemele și preocupările și a răspuns la întrebările care îi frământă.

Una dintre principalele îngrijorări ale locuitorilor este legată de începerea sezonului de încălzire și de capacitatea familiilor de a face față facturilor tot mai mari la resursele energetice. Oamenii sunt îngrijorați de creșterea cheltuielilor și de lipsa certitudinii privind modul în care vor putea achita facturile în lunile de iarnă.

De asemenea, cetățenii și-au exprimat îngrijorarea față de proiectul de lege promovat de PAS privind instituirea stării de război, care, potrivit prevederilor invocate în discuții, ar putea presupune mobilizarea pe scară largă, inclusiv revenirea forțată în țară a cetățenilor aflați peste hotare. Oamenii se tem că asemenea măsuri ar putea implica Republica Moldova într-un conflict militar.

În cadrul discuțiilor au fost abordate și alte probleme cu care se confruntă populația, în special creșterea continuă a prețurilor și deciziile autorităților care sporesc incertitudinea privind viitorul țării.

Locuitorii municipiului Bălți își doresc pace, stabilitate, condiții de trai decente și siguranța zilei de mâine.

Igor Dodon a discutat deschis cu oamenii, subliniind importanța dialogului direct cu cetățenii și a cunoașterii problemelor reale cu care se confruntă familiile din Republica Moldova.