În cadrul vizitei în nordul țării, președintele PSRM, Igor Dodon, a vizitat piața din Rîșcani, unde a discutat cu oamenii și a aflat ce preocupări au mii de familii din întreaga țară.
„Locuitorii Moldovei așteaptă iarna cu îngrijorare: nu știu cum vor putea achita facturile și cum se vor descurca, în condițiile creșterii constante a prețurilor. Răbdarea oamenilor se apropie de limită.
Poporul a obosit să trăiască într-o permanentă incertitudine, să-și facă griji pentru ziua de mâine și să aștepte schimbările promise. Cererile privind demisia actualei guvernări se aud tot mai insistent”, a subliniat Igor Dodon.





