Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, a propus instituirea unui moratoriu asupra privatizării proprietății de stat pe perioada activității Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea și gestionarea patrimoniului statului.
Potrivit lui Vlad Batrîncea, în prezent sunt desfășurate anchete parlamentare și jurnalistice, ale căror rezultate urmează să fie transmise organelor de drept pentru evaluarea situațiilor respective.
„Fracțiunea socialiștilor a transmis sau va transmite imediat colegilor din fracțiunile parlamentare proiectul de hotărâre a Parlamentului privind instituirea unui moratoriu asupra privatizării. Pentru perioada desfășurării anchetelor respective, astfel încât statul Republica Moldova să fie sigur că nu se întâmplă nimic până când rezultatele investigațiilor nu vor fi transmise organelor de drept și până când acestea nu se vor pronunța asupra diferitelor situații pe care le cunoașteți foarte bine”, a declarat Vlad Batrîncea.
Deputatul a îndemnat fracțiunile parlamentare să examineze inițiativa PSRM până săptămâna viitoare.