Pavel Voicu: Locuitorii din Sadovaia trebuie să decidă singuri forma de administrare a localității

Deputatul PSRM Pavel Voicu a participat, la solicitarea locuitorilor din Sadovaia, municipiul Bălți, la consultările publice privind amalgamarea administrativ-teritorială. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de intenția de a include localitatea într-o amalgamare forțată cu Pârlița, raionul Fălești.

Locuitorii susțin că, inițial, li s-a comunicat că Sadovaia nu va fi vizată de reformă, întrucât face parte din municipiul Bălți, cu peste 90 000 de locuitori. Acum, însă, sunt informați că localitatea ar urma să fie unită forțat cu Pârlița.

„Pârlița se află la peste 10 kilometri de Sadovaia, iar până la Fălești sunt peste 40 de kilometri. În același timp, Bălțiul este la aproximativ 5 kilometri și reprezintă centrul spre care oamenii se deplasează zilnic pentru muncă, studii și servicii”, a menționat Pavel Voicu.

Deputatul a subliniat că Sadovaia este deja integrată în infrastructura și viața social-economică a municipiului Bălți. Localitatea beneficiază de apeduct, canalizare, transport public urban și servicii de salubritate. Totodată, peste 1 000 dintre cei aproximativ 1 500 de locuitori muncesc în Bălți, iar copiii frecventează instituțiile de învățământ din municipiu.

„Oamenii sunt gata să accepte schimbările administrative și să respecte cerințele legale, dar vor să rămână în componența municipiului Bălți. Aici sunt locurile lor de muncă, școlile copiilor și serviciile de care beneficiază”, a declarat deputatul PSRM.

Pavel Voicu a subliniat că reforma trebuie să țină cont de realitățile fiecărei comunități și de voința cetățenilor, asigurându-i pe locuitorii din Sadovaia de sprijinul său în apărarea dreptului de a decide asupra viitorului localității.