Alla Pilipețcaia: „O guvernare se măsoară nu prin câte școli închide, ci după satele pe care reușește să le păstreze vii”

Deputatul PSRM Alla Pilipețcaia a criticat în plenul Parlamentului proiectul de reformă „Restart în educație”, atenționând că documentul propus de guvernare nu abordează cauzele reale ale problemelor din sistemul educațional, ci se axează pe măsuri administrative care pot duce la închiderea școlilor și la reducerea rolului comunităților locale în gestionarea instituțiilor de învățământ.

Parlamentara a subliniat că, de-a lungul timpului, de la tribuna Parlamentului s-a vorbit în repetate rânduri despre rolul școlii în viața unei comunități și despre necesitatea unei abordări responsabile față de copii.

„De câte ori de la această tribună am vorbit despre rolul școlii în viața localității și despre atitudinea grijulie pe care trebuie să o avem față de copii. Am tras semnale de alarmă privind închiderea școlilor și am cerut o abordare profesionistă a reformelor în educație. Dar oare suntem auziți în cabinetele ministeriale? Nu cred, judecând după faptul că astăzi sistemul educațional din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade”, a declarat Alla Pilipețcaia.

Deputatul PSRM a menționat că reforma educației nu trebuie privită ca o confruntare politică, ci ca o decizie care va influența viitorul țării și generațiile următoare. „Voi trebuie, în primul rând, să vedeți și să soluționați relațiile cauză-efect. De ce a scăzut numărul copiilor? De ce tinerii pleacă din țară? Ce a făcut Guvernul pentru soluționarea acestor probleme? Ați ales calea celei mai mici rezistențe: luptați cu efectele, dar nu eliminați cauzele”, a spus parlamentarul.

Alla Pilipețcaia a criticat faptul că reforma este promovată fără o analiză amplă și fără implicarea specialiștilor. „Oare înainte de a realiza reforme nu trebuie elaborat întreg mecanismul? Oare nu trebuie atrase experiența și cunoștințele savanților? Oare nu trebuie realizate proiecte-pilot în regiuni? La ce vom ajunge prin asemenea metode?”, a întrebat deputatul.

Potrivit acesteia, sub pretextul reformării sistemului de educație continuă procesul de închidere a școlilor. „Înțelegem foarte bine că astăzi, având majoritatea, puteți adopta un proiect de lege insuficient pregătit. Sub lozinca reformării continuă închiderea școlilor. Este întotdeauna mai ușor să închizi o școală decât să deschizi una. Dar ați calculat că menținerea lor nu este rentabilă. Oare poate fi astăzi măsurat destinul unui copil prin calcule economice? De ce începeți să faceți economii pe seama copiilor?”, a declarat Alla Pilipețcaia.

Deputatul a atras atenția că resursele statului trebuie orientate către copii și profesori, nu către extinderea aparatului birocratic.

„De ce copiii nu primesc acea mie de lei în următorul an de studii, ci doar înainte de alegeri? În schimb, numărul funcționarilor a crescut. Imaginați-vă câți copii ar putea fi susținuți cu banii cheltuiți pentru 26 de mii de funcționari de-ai voștri”, a menționat ea.

În contextul discuțiilor despre calitatea educației, Alla Pilipețcaia a subliniat că aceasta nu poate fi îmbunătățită doar prin reorganizarea școlilor.

„Dacă un pedagog din satul A va trece în satul B, oare calitatea predării lui va crește? Sau lupta pentru calitatea educației trebuie să înceapă de la creșterea prestigiului profesiei de pedagog, de la condiții mai bune de muncă și de la elaborarea unor manuale corecte? Manuale corecte! Putem avea opinii politice diferite, dar nimeni nu are dreptul să educe o generație prin minciună și falsificarea istoriei”, a declarat deputatul PSRM.

Alla Pilipețcaia a criticat și intenția de a subordona direct instituțiile de învățământ Ministerului Educației, afirmând că acest lucru ar reprezenta o nouă etapă de centralizare a sistemului.

„Ce înseamnă acest lucru în practică? În primul rând, o centralizare și mai mare a puterii. Toate deciziile vor fi luate la Chișinău, de funcționari care niciodată nu au fost într-un anumit sat și nu cunosc problemele concrete ale acestuia”, a spus parlamentarul.

Alla Pilipețcaia a atenționat că, în timp ce școlile sunt optimizate, aparatul administrativ riscă să fie extins. „Adică veți optimiza școlile, dar veți mări aparatul de funcționari. Din cabinetele ministeriale nu vedeți ochii copiilor, nu vedeți părinții și nu auziți nemulțumirile lor”, a declarat deputatul.

În final, parlamentarul a declarat că reformele sunt necesare, dar acestea trebuie să țină cont de oameni și de viitorul comunităților.

„Este foarte ușor să intri în istorie ca guvernarea în timpul căreia au fost închise școlile rurale. Mult mai greu este să intri în istorie ca guvernarea care a reușit să păstreze viața în sate, în pofida crizei demografice. Nimeni nu neagă necesitatea unor reforme administrative și educaționale raționale. Dar gândiți-vă dacă aveți nevoie de o asemenea evaluare istorică”, a conchis Alla Pilipețcaia.