La 29 iulie, în Republica Moldova este marcată Ziua Constituției. Potrivit președintelui PSRM, Igor Dodon, spre deosebire de anii precedenți, această zi cu greu mai poate fi considerată un prilej de bucurie.
„Actuala guvernare este prima din istoria statului nostru care nu respectă nici prevederile Constituției, nici voința poporului, nici interesele naționale. Oamenii trăiesc cu sentimentul că au fost trădați de propria conducere.
Astăzi nu putem marca Ziua Constituției cu optimism, deoarece Legea Supremă a țării a fost subordonată voinței unui singur partid, cu apucături dictatoriale, care a capturat instituțiile statului și a transformat cetățenii în victime ale unui regim antisocial și inuman.
Constituția Republicii Moldova este în pericol, iar doar schimbarea cât mai rapidă a actualei puteri politice poate salva legalitatea, democrația, poporul și țara”, a subliniat Igor Dodon.