Deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a solicitat audierea în ședința plenară a Parlamentului a secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, în legătură cu majorarea semnificativă a numărului de angajați în aparatul central al statului și cheltuielile bugetare aferente.
Potrivit deputatului, conform datelor oficiale, în anul 2019 în cele nouă ministere activau aproximativ 31,6 mii de angajați, în timp ce în anul 2026, în cele 16 ministere, numărul acestora a ajuns la circa 57,9 mii de persoane. Astfel, în această perioadă, numărul funcționarilor a crescut cu peste 26 de mii de persoane, sau cu mai mult de 83%.
În acest context, Bogdan Țîrdea a solicitat prezentarea Parlamentului a listei complete a noilor funcții create începând cu anul 2019 în cadrul autorităților administrației publice centrale. Potrivit deputatului, este necesar să fie indicate instituțiile în care au fost introduse aceste posturi, nivelul de salarizare și temeiul legislativ în baza căruia au fost create.
Totodată, deputatul PSRM a cerut informații privind povara financiară pe care o reprezintă noile unități de personal pentru bugetul de stat. În particular, acesta a solicitat clarificări privind veridicitatea sumei de aproximativ 6 miliarde de lei vehiculate drept cheltuieli.
„Parlamentul și cetățenii trebuie să cunoască în ce măsură este justificată o asemenea extindere a aparatului central de stat, câte funcții noi au fost create în ultimii ani și cât costă acestea contribuabililor”, a subliniat Bogdan Țîrdea.
Majoritatea PAS a votat împotriva acestei inițiative.