PSRM este gata să susțină bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2026, cu condiția includerii inițiativelor privind securitatea, protecția socială și dezvoltarea orașului

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău este gata să susțină bugetul municipiului pentru anul 2026, dacă în acesta vor fi incluse măsurile propuse de socialiști, orientate spre creșterea siguranței locuitorilor, dezvoltarea infrastructurii urbane și extinderea programelor sociale. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Alexandr Odințov.

Potrivit acestuia, bugetul reprezintă „constituția orașului” și trebuie să servească nu intereselor politice, ci dezvoltării Chișinăului și creșterii calității vieții locuitorilor săi.

El a amintit că, în anii precedenți, anume PSRM a susținut realizarea celor mai importante proiecte municipale și a contribuit la deblocarea acestora, în situațiile în care alte forțe politice au încercat să oprească dezvoltarea orașului.

Totodată, liderul fracțiunii a menționat că, în anul 2024, niciuna dintre propunerile fracțiunii PSRM nu a fost inclusă în buget din motive politice, motiv pentru care socialiștii nu au susținut atunci principalul document financiar al municipiului.

„Astăzi suntem gata să votăm bugetul pentru anul 2026, dar cu o singură condiție — inițiativele noastre să fie incluse în document și să fie oferite garanții publice și scrise privind realizarea acestora”, a declarat el.

Printre propunerile prioritare ale PSRM se numără majorarea finanțării programelor pentru asigurarea securității traficului rutier: instalarea unor semafoare suplimentare și a trecerilor de pietoni iluminate, crearea unei infrastructuri sigure în apropierea școlilor și instituțiilor medicale, precum și extinderea semnificativă a programului de reparație și înlocuire a ascensoarelor din blocurile locative.

O atenție aparte este acordată spațiilor verzi, socialiștii pledând pentru o soluționare complexă a problemei animalelor fără stăpân prin extinderea adăpostului municipal.

Un capitol important al propunerilor vizează susținerea socială a locuitorilor capitalei. PSRM propune continuarea și extinderea programelor de protezare dentară gratuită și de asigurare cu aparate auditive a persoanelor în vârstă, majorarea compensațiilor pentru chiria locuințelor destinate tinerilor specialiști, menținerea facilităților de călătorie pentru profesori și medici, sprijinirea familiilor numeroase și crearea unui centru municipal de fertilizare in vitro, în locul finanțării instituțiilor private.

De asemenea, socialiștii propun includerea în buget a amenajării mai multor parcuri și scuaruri, precum și inițierea proiectării unui amplu program de amenajare a zonelor forestiere din sectoarele Botanica și Telecentru.

Un pachet separat de inițiative este dedicat dezvoltării infrastructurii de transport. PSRM propune continuarea realizării proiectelor rutiere majore și prevede extinderea celor mai aglomerate porțiuni ale străzilor Vasile Lupu, Grenoble, Muncești, Uzinelor și Tudor Vladimirescu pentru reducerea ambuteiajelor.

În încheiere, Alexandr Odințov a făcut din nou apel către conducerea orașului să renunțe la politizarea activității municipale.

„Noi nu facem politică în municipiul Chișinău. Suntem împotriva utilizării bugetului în scopuri politice și nu vom participa la intrigi și speculații. Dacă propunerile noastre, orientate exclusiv spre interesele locuitorilor capitalei, vor fi susținute, fracțiunea Partidului Socialiștilor va vota pentru bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2026”, a declarat președintele fracțiunii PSRM.