La Chișinău a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova

În cadrul ședinței, Consiliul Republican a examinat situația social-politică din țară și din regiune, evidențiind riscurile asociate inițiativelor actualei guvernări în domeniul așa-numitelor reforme, care, în opinia membrilor Consiliului, reprezintă o crimă împotriva țării și a poporului.

În Declarația adoptată cu această ocazie se menționează că, „în condițiile în care interesele naționale sunt sacrificate în favoarea unor ambiții geopolitice străine, iar vocea poporului este ignorată în mod cinic”, Partidul Socialiștilor este „singura forță capabilă să oprească abuzurile și să readucă Moldova pe calea făuririi și dezvoltării.”

Separat, în cadrul ședinței au fost prezentate rezultatele activității PSRM pentru primele cinci luni ale anului 2026. Membrii Consiliului au remarcat rezultatele obținute de echipa PSRM în cadrul alegerilor anticipate din Taraclia, unde candidata Partidului Socialiștilor, Ecaterina Iacobceac, a obținut victoria și a devenit primar al orașului.

Participanții la ședință au stabilit principalele obiective ale PSRM pentru perioada următoare, printre care pregătirea pentru alegerile locale din 2027, consolidarea structurilor organizaționale ale partidului în teritoriu, precum și mobilizarea eforturilor formațiunii pentru promovarea agendei sociale și apărarea intereselor cetățenilor.

Consiliul Republican a operat, de asemenea, modificări în componența Comitetului Executiv Politic al PSRM, incluzând-o pe președintele de onoare al PSRM, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, și pe deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Bogdan Țîrdea. În urma acestor modificări, componența actualizată a Comitetului Executiv Politic este următoarea:

• Igor Dodon — Președinte al PSRM;
• Zinaida Greceanîi — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Vlad Batrîncea — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Olga Cebotari — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Grigore Novac — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Adela Răileanu — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Vladimir Odnostalco — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Alla Pilipețcaia — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Grigorii Uzun — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Bogdan Țîrdea — membru al Comitetului Executiv Politic;
• Ecaterina Medvedev — membru al Comitetului Executiv Politic.