Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a abordat în cadrul ședinței plenare subiectul referitor la protecția și revitalizarea Râul Nistru, subliniind necesitatea unei abordări coerente și a unor acțiuni concrete din partea autorităților.
„Solicit audierea astăzi, în plen, a ministrului Mediului Gheorghe Hajder, pentru a prezenta informații detaliate despre sursele financiare deja alocate proiectelor destinate protecției și revitalizării râului Nistru, sursele financiare oferite pentru crearea unui laborator specializat și a unui centru științific, procurarea echipamentelor necesare pentru asigurarea curățirii râului Nistru și măsurile prevăzute pentru asigurarea securității apei potabile pentru cetățenii Republicii Moldova”, a declarat parlamentarul.
Vlad Batrîncea a reamintit că anterior majoritatea parlamentară PAS a respins inițiativa PSRM privind alocarea a circa 200 de milioane de lei pentru proiectele de pe râul Nistru, subliniind că este important ca societatea să cunoască ce acțiuni concrete au fost realizate în acest domeniu.
Inițiativa de audiere a ministrului a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.