În cadrul ședinței plenare a Parlamentului, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a solicitat organizarea audierilor Guvernului Republicii Moldova cu privire la nivelul de îndatorare al statului în ultima perioadă.
„Potrivit datelor prezentate, în ultimul timp Guvernul s-a mai împrumutat cu aproximativ zece miliarde de lei, iar datoria de stat a ajuns la circa 150 de miliarde de lei.
Solicităm ca domnul prim-ministru să explice în ce condiții au fost contractate aceste împrumuturi, cum urmează să fie rambursate, în ce domenii au fost investite aceste resurse și care va fi impactul acestora asupra generațiilor viitoare, care vor trebui să suporte povara acestor datorii”, a declarat Vlad Batrîncea.
Inițiativa nu a fost susținută de majoritatea parlamentară PAS.