În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, deputatul PSRM, Petru Burduja, a tras un semnal de alarmă privind creșterea alarmantă a datoriei interne și profiturile record ale băncilor comerciale, obținute pe seama bugetului public. În acest sens, fracțiunea socialiștilor a solicitat includerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege care prevede majorarea taxei pe profitul bancar de la 12% la 25%.
Petru Burduja a prezentat date oficiale care scot la iveală o strategie financiară păguboasă a Guvernului, bazată pe o dependență periculoasă de credite interne scumpe:
„Doar în luna martie, Guvernul a împrumutat de la băncile comerciale 6,8 miliarde de lei și a restituit 6,4 miliarde de lei pentru împrumuturile anterioare. Totodată, în primul trimestru al anului 2026: din cele 16,1 miliarde de lei contractate, circa 12 miliarde au mers pe rambursări. Astfel, pentru necesitățile bugetului au rămas doar 4 miliarde, în condițiile unui deficit bugetar uriaș, de 21 miliarde de lei”, a explicat deputatul.
Potrivit parlamentarului, situația actuală ”nu reprezintă o strategie financiară sustenabilă, ci mai degrabă o dependență periculoasă de împrumuturi. Iar, în final, nota de plată este achitată de cetățeni”.
Majoritatea parlamentară PAS a refuzat să susțină includerea proiectului pe ordinea de zi.