Deputatul fracțiunii PSRM, Vladimir Odnostalco, a luat cuvântul în Parlament în cadrul dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva politicii Ministerului Muncii și Protecției Sociale, evidențiind principalele probleme din domeniul social și solicitând un dialog profesionist și concret pentru soluționarea acestora.
Deputatul a reamintit că moțiunea simplă de cenzură se bazează pe trei direcții esențiale: sărăcia, demografia și sistemul de compensații, care necesită intervenții urgente.
El a atras atenția asupra degradării nivelului de trai, subliniind creșterea costului vieții și presiunea tot mai mare asupra populației:
„Oricât s-ar cosmetiza cifrele, realitatea este că în țară se trăiește mai greu. Costul vieții a crescut anul trecut cu 16%. Și acesta este un fapt.”
În calitate de exemplu, deputatul a prezentat date comparative privind cheltuielile pentru serviciile comunale în regiune. Potrivit acestuia, factura medie pentru utilități în Republica Moldova este de aproximativ 3439 de lei, semnificativ mai mare decât în România și Ucraina, mai ales în raport cu veniturile populației:
„Românii achită circa 12% din venituri pentru utilități, ucrainenii – 14,5%, iar moldovenii – peste 21%”, a subliniat Odnostalco.
Un alt subiect abordat a fost problema datoriilor populației pentru resursele energetice:
„Persoanele fizice au acumulat datorii de 51 de milioane de lei față de «Moldovagaz» și 649 de milioane de lei față de «Energocom». Acesta este un indicator direct că veniturile nu sunt suficiente nici măcar în condițiile acordării compensațiilor”, a declarat deputatul.
Potrivit lui Vladimir Odnostalco, situația actuală influențează negativ și procesele demografice din țară:
„Populația scade, natalitatea este în declin, iar populația îmbătrânește. Vârsta medie a crescut cu trei ani în ultimul deceniu.”
Deputatul și-a exprimat regretul că materialele prezentate de minister nu conțin soluții clare pentru problemele menționate și a făcut apel la o evaluare sinceră a situației:
„Este mai bine să spunem un adevăr dur și să avem un diagnostic corect, decât să încercăm să cosmetizăm realitatea.”
În încheiere, parlamentarul a îndemnat colegii să susțină moțiunea de cenzură și să se concentreze pe identificarea unor soluții reale în interesul cetățenilor.