21 aprilie 2018
Zinaida Greceanîi și Ion Ceban au participat la Forumul etniilor din Republica Moldova
Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi și candidatul PSRM la funcția de primar general al Chișinăului, Ion Ceban, au participat la Forumul Etniilor din Republica Moldova, care a avut loc la Chișinău, la 21 Aprilie, sub egida Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.
”Pe teritoriul Moldovei, întotdeauna au trăit reprezentați ai diferitor etnii. Patrimoniul multietnic este bogăția țării noastre, este puterea noastră. Trebuie să păstrăm acest patrimoniu, să avem grijă nu doar de cultura noastră națională, moldovenească, ci și de cultura popoarelor ale căror reprezentanți locuiesc pe teritoriul republicii noastre. Cu toții suntem cetățeni ai Republicii Moldova și cu toții ne dorim, să ne păstrăm țara, Patria noastră, să o facem mai prosperă și înfloritoare”, spus Zinaida Greceanîi.
În cadrul Forumului, Președintele, a prezentat o inițiativă, care prevede atribuirea statutului de drapel istoric al țării steagului istoric al lui Ștefan cel Mare. O altă inițiativă prezentată a fost ca, 30% dintre deputații din Parlament să fie reprezentanți ai altor etnii, care, cumulativ, să constituie anume o treime din populația țării.
Lista electorală a Partidului Socialiștilor pentru alegerile parlamentare din 2018, va fi constituită din reprezentanți ai altor etnii care locuiesc în Moldova.
În cadrul Forumului, Igor Dodon, a remarcat că, cea mai mare bogăție a Moldovei, sunt oamenii săi, indiferent de apartenență etnică. ”Ne unesc tradițiile și valorile străvechi, religia creștină și istoria comună, precum și ne unește dragostea față de Patrie, de cultura și memoria noastră colectivă.”, a spus președintele.
Participanții Forumului etniilor au adoptat o Rezoluție, în care au exprimat îngrijorarea pentru viitorul Moldovei și s-au pronunțat împotriva implicării organizațiilor etnoculturale din Republica Moldova în activitatea politică, au făcut apel către autoritățile țării să respecte dreptul cetățenilor de a avea acces la informație în instituțiile publice și din mass-media în limba rusă, au exprimat sprijinul pentru identitatea tuturor comunităților etnice, religioase, culturale și alte comunități din Republica Moldova.
”Considerăm că fundamentul politicii statului ar trebui să-l reprezinte patriotismul civic – fiecare locuitor al țării, fără a-și uita apartenența etnică și credința, trebuie să fie, mai întîi de toate, cetățean al Republicii Moldova și să fie mîndru de acest titlu, contribuind la consolidarea societății.
Pledăm pentru dezvoltarea progresivă a Republicii Moldova, pentru cooperarea și dialogul pașnic cu alte state, întru liniștea și prosperarea țării noastre”, au indicat participanții forumului, în Rezoluție.