Socialiștii au înregistrat în Parlament un proiect de lege privind reducerea numărului de deputați de la 101 la 61

Despre acest lucru a anunțat vicepreședintele Parlamentului din partea PSRM, Vlad Batrîncea. Potrivit acestuia, în prezent nu există o necesitate obiectivă de a menține actualul număr de deputați: „Sunt convins că reprezentanții atât ai opoziției, cât și ai majorității parlamentare sunt capabili să identifice o soluție comună în această privință”.

Vlad Batrîncea a argumentat inițiativa prin faptul că „101 deputați existau atunci când în Moldova locuiau aproape 5 milioane de oameni, iar regiunea transnistreană se afla sub control constituțional. Astăzi nu avem nevoie de 101 deputați”.