Astăzi, Igor Dodon, președintele fracțiunii socialiștilor și liderul PSRM, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov. În cadrul discuției au fost abordate aspecte ce țin de starea actuală a relațiilor moldo-ruse.
Igor Dodon și-a exprimat regretul, că noul guvern al PAS continuă politica rusofobă promovată în ultimii patru ani. El a subliniat că o asemenea abordare nu reflectă așteptările majorității cetățenilor Republicii Moldova și contravine intereselor naționale ale țării.
Liderul socialiștilor a accentuat că, după ce majoritatea PAS a respins inițiativa PSRM privind crearea unui grup de prietenie cu Federația Rusă în Parlament, fracțiunea socialiștilor va iniția formarea unui grup neoficial de prietenie între Parlamentul Republicii Moldova și Duma de Stat a Federației Ruse. La activitatea acestui grup vor fi invitați toți deputații interesați de dezvoltarea unui dialog constructiv cu Rusia.
Igor Dodon a reiterat că Federația Rusă a fost și rămâne un partener strategic al Republicii Moldova, iar restabilirea unei cooperări depline corespunde intereselor cetățenilor țării și contribuie la consolidarea relațiilor bilaterale pe principii de respect reciproc și colaborare echitabilă.