PSRM este singurul partid care a trecut constant în Parlament în urma tuturor alegerilor, începând cu anul 2014, a menționat președintele PSRM, Igor Dodon, în cadrul emisiunii săptămânale „În direct cu Igor Dodon”.
„De două ori, în 2014 și 2019, am câștigat alegerile parlamentare, iar de două ori, în 2021 și 2025, am ocupat locul al doilea în cadrul blocurilor electorale. Acest fapt confirmă statutul nostru de forță politică serioasă, aflată în prim-planul vieții politice.
Însă vremurile se schimbă, iar noi nu putem rămâne ancorați în trecut. A venit timpul pentru reînnoire, modernizare și schimbări interne. În perioada următoare, vom discuta acest subiect în interiorul partidului, precum și cu alți potențiali parteneri, și vom prezenta propuneri concrete în acest sens”, a declarat liderul PSRM.