În ajunul zilei alegerilor parlamentare, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, membru al Comitetului Politic al PSRM, Vlad Batrîncea, a avut o întrevedere cu observatorii internaționali din partea OSCE, APCE, Parlamentului European și Comisiei de la Veneția.
În cadrul discuțiilor, Vlad Batrîncea a relatat despre situația politică și despre încălcările comise în actuala campanie electorală. Acesta a menționat că partidul de guvernare și-a subordonat instituțiile de forță și justiția, iar poliția, procuratura, Comisia Electorală Centrală și Curtea Constituțională au acționat împotriva opoziției, acoperind abuzurile comise de PAS.
„Puterea a utilizat resurse administrative, a investit sume uriașe și netransparente în publicitate, iar funcționarii în exercițiu au făcut campanie electorală pentru PAS. În același timp, populația a fost supusă unor presiuni prin răspândirea de amenințări inventate, precum riscul unui război, anularea regimului fără vize cu UE sau reducerea bugetului”, a declarat Vlad Batrîncea.
Vicepreședintele Parlamentului a subliniat că au existat restricții fără precedent asupra concurenței politice: partide eliminate din cursă, candidați scoși abuziv cu doar două zile înainte de scrutin, iar Blocul Patriotic a devenit ținta atacurilor și tehnologiilor murdare ale guvernării.
„În loc de lege avem intimidare, iar în loc de dreptate — frică și presiune. Toate aceste practici nu au nimic în comun cu valorile europene. Minciuna a devenit strategia principală a PAS în aceste alegeri”, a adăugat Batrîncea.
În încheiere, reprezentantul PSRM a făcut apel către partenerii internaționali să manifeste principialitate în evaluarea situației și perseverență în apărarea standardelor democratice, a libertății alegerilor și a independenței instituțiilor-cheie precum CEC, Curtea Constituțională și „Teleradio-Moldova”.