16 ianuarie 2025
PSRM condamnă politica de dezbinare promovată de guvernarea PAS
PSRM condamnă politica de dezbinare promovată de guvernarea PAS, care continuă să atace unitatea și demnitatea poporului moldovean prin discursuri discriminatorii și acțiuni care subminează stabilitatea țării.
După ce sectanții din PAS au împărțit cetățenii în “oameni buni” și “oameni răi”, apoi în “autentici” și “neautentici” sau în “cumpărați” și “necumpărați”, astăzi, din gura premierului Recean aflăm că o parte dintre moldoveni sunt “trădători de țară”, și asta pentru faptul că acești moldoveni își permit să acuze guvernarea PAS de criza economică și energetică sub care suferă în mod repetat toată Moldova.
Poate si despre schemele cu gazele naturale din ultimii ani și furturile de la Termoelectrica care recent ne crează probleme mari de generare a energiei electrice trebuie sa tăcem?
După logica strâmbă a lui Recean, reiese că mai mult de jumătate din locuitorii acestei țări sunt “trădători”, numai pentru că îi cer socoteală și nu mai suportă aceste “vremuri bune”.
Ne convingem încă o dată că guvernarea PAS, în frunte cu Maia Sandu, s-a ocupat în acești ani de învrăjbirea și dezbinarea societății moldovenești.
Ei au distrus încrederea și coeziunea socială. Au sărăcit statul. S-au certat cu cetățenii noștri din stânga Nistrului. Au capturat justiția și mass-media. Au speriat oamenii, au șantajat primarii și au îngrădit libertatea de expresie. Au alungat din țară sute de mii de oameni, forțându-i să emigreze. Au ruinat agricultura. Și ne urăsc pe toți cei care trăim aici, în ciuda lor.
Guvernarea PAS este cea mai incompetentă, mincinoasă, iresponsabilă și antinațională guvernare din istoria Republicii Moldova. Iar răzbunarea moldovenilor va veni în curând, la parlamentare, și mai ales după ce justiția va fi eliberată de dictatura sectei PAS și va investiga toate abuzurile și crimele conducerii PAS împotriva statului și a poporului.