PSRM

04 iulie 2024

PSRM: Regimul de la guvernare a demonstrat că acționează în interesul unor puteri externe, străine Moldovei

ПСРМ

Partidul Socialiștilor își exprimă protestul față de acțiunile poliției care confiscă listele de semnături colectate în cadrul campaniei naționale „Interesul Național”.

Amintim: Campania „Interesul Național” urmărește scopul de a determina autoritățile țării ca în cursul implementării politicilor interne și externe să acționeze în interesul propriului stat și popor, să apere suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova, să depună eforturi în vederea restabilirii unității naționale, să consolideze societatea, să rezolve problemele cetățenilor de rând ai Moldovei, indiferent de țara în care aceștia se află.

Faptul că regimul actual se opune campaniei noastre demonstrează că guvernarea nu acceptă însăși ideea apărării interesului național. Orice acțiune întreprinsă de Președintele Maia Sandu, guvernul său, majoritatea parlamentară, SIS, structurile de forță arată că interesele lor personale, valorile lor, scopul guvernării lor nu sunt legate de Moldova și poporul ei, ci sunt în afara țării noastre. Obiectivul lor este să supună Moldova voinței puterilor străine, să o transforme într-o colonie lipsită de drepturi a Occidentului colectiv, să impună țării noastre directive și regulamente elaborate și adoptate fără participarea noastră. Și acest lucru, în limba lor, se numește „eurointegrare”.

Partidul Socialiștilor al Republicii Moldova va apăra conceptul de interes național, democrație, stat de drept, justiție socială, valori tradiționale familiale în ciuda obstacolelor impuse de regimul de la guvernare. Suntem siguri că majoritatea poporului Moldovei împărtășește aceleași valori și este atașată aceleiași căi suverane de dezvoltare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă