PSRM

27 iunie 2024

Radu Mudreac despre proiectul Codului Subsolulului: Acest cod este gol, fără perspectivă, și nu apără interesele statului

Astăzi în cadrul ședinței Parlamentului, deputatul BCS Radu Mudreac a criticat proiectul Codului Subsolului propus de PAS spre aprobare.

În discursul său de la tribuna Parlamentului, deputatul a exprimat dezamăgirea față de acțiunile guvernării în sfera gestionării domeniului subsolului și de elaborare a actelor normative necesare, procedură care durează deja de 2 ani și se presupune a fi prelungită încă pe un an și jumătate.

”Pe lângă faptul că Codul prevede lucruri care se conțin deja în cadrul legal existent, Codul nu spune nimic clar în privința agenților economici care astăzi activează în domeniul dat și comit încălcări”, a remarcat Radu Mudreac.

Deputatul a enumerat și alte lacune din Cod, inclusiv modalitatea de oferire agenților economici a garanțiilor bancare, eliberarea autorizațiilor de activitate de către o instituție care s-a dovedit a fi ineficientă ș.a.

”Acest cod este gol, fără perspectivă, și nu apără interesele statului. Codul actual, deși nu este perfect, poate fi armonizat și aplicat”, a concluzionat socialistul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă