PSRM

20 iunie 2024

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional amendamentul PAS, prin care a fost prelungită durata de închiriere a spațiilor din aeroport

ПСРМ

Partidul Socialiștilor salută decizia Curții Constituționale, care astăzi a declarat ilegale amendamentele la legislație, inclusiv inițiativa scandaloasă a deputatului PAS, Radu Marian, ce prevede includerea Aeroportului Internațional Chișinău în lista bunurilor statului ce nu pot fi privatizate. Amendamentul permite prelungirea duratei de închiriere a spațiilor comerciale din Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani.

Conform autorilor sesizării către CC, a deputaților fracțiunii parlamentare BCS Grigore Novac, Vladimir Odnostalco, Oleg Reidman, Fiodor Gagauz ș.a., amendamentul lui Radu Marian la art. 13 din Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice a fost adoptat cu încălcarea termenelor de înregistrare în Parlament, fără prezentarea expertizei și avizului guvernului, fără organizarea consultărilor publice.

Deputații BCS s-au referit în special la faptul că modificarea a fost înregistrată cu o zi înainte de adoptarea legii în a doua, și ultima lectură. Amendamentul a schimbat complet conceptul proiectului inițial și trebuia să fie discutat și votat în două lecturi.

Decizia Curții Constituționale demonstrează ignorarea completă a legilor de către membrii echipei Sandu, lipsa de respect față de propriul stat, și dorința de a obține venituri rapide pe seama statului înaintea alegerilor prezidențiale.

Din punctul de vedere al Partidului Socialiștilor, respectarea strictă a legilor și normelor statului de drept reprezintă una dintre condițiile principiului interesului național, pe care orice guvernare din Moldova trebuie să îl urmeze. PSRM va continua să lupte pentru triumful legii și ordinii în Republica Moldova.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă