PSRM

18 iunie 2024

Liderii PSRM au avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, și Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele Fracțiunii „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”, au avut o întrevedere cu Excelența Sa, Yan Wenbin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de consolidarea relațiilor bilaterale între Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Igor Dodon și Vlad Bătrîncea au subliniat importanța dezvoltării cooperării economice, culturale și politice între cele două state, menționând oportunitatea implementării unor proiecte de interes comun, în beneficiul ambelor părți.

Interlocutorii au salutat bunele relații stabilite la nivel de legislative, dar și la nivel de colaborare interpartinică, optând pentru o extindere și aprofundare a acestora.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă