19 decembrie 2023
Al XVIII-lea Congres extraordinar al PSRM: în conducerea partidului revine funcția de președinte, prioritățile socialiștilor rămân – statalitatea, neutralitatea, tradițiile moldovenești, limba și istoria
Astăzi, la Chișinău, a avut loc cel de-al XVIII-lea Congres extraordinar al unei dintre principalele forțe politice ale țării – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. La eveniment au participat 188 de delegați din toate regiunile republicii.
Congresul a operat modificări în statutul Partidului Socialiștilor conform cărora partidul a restabilit funcția de președinte al PSRM, iar toate deciziile importante vor fi luate în comun de către președinte și comitetul executiv politic.
Congresul a decis că președintele PSRM va fi ales după ce noul statut va fi înregistrat în organele de stat.
De asemenea, a fost aprobat Programul Politic PSRM în redacție nouă. Potrivit secretarului executiv al partidului, Igor Dodon, prioritățile programului actualizat rămân neutralitatea și statalitatea Republicii Moldova, păstrarea tradițiilor moldovenești, a limbii moldovenești și a istoriei Moldovei.
„Un punct important al programului constă în faptul că orice integrare externă a Republicii Moldova – în vest sau în est – poate avea loc doar pe baza unui referendum național, cu participarea cetățenilor Republicii Moldova, împreună cu regiunea transnistreană, cu statutul de țară neutră, cu păstrarea tradițiilor noastre strămoșești și cu luarea în calcul a drepturilor etniilor care locuiesc în țara noastră. În aceste condiții, orice integrare poate avea loc”, a subliniat Igor Dodon.
Congresul a ales o nouă componență a Consiliului Republican, care a confirmat împuternicirile actualei componențe a Comitetului Executiv al Partidului. Amintim că din Comitetul Executiv al PSRM fac parte: Igor Dodon, Olga Cebotari, Adela Răileanu și Grigore Novac. Totodată a fost aleasă noua componență a Consiliului Republican și a Comisiei Republicane de Control.
Președintele fracțiunii parlamentare BCS, Vlad Batrîncea, a făcut totalurile celor doi ani de conducere colegială a PSRM. Vlad Batrîncea a menționat că a fost o perioadă destul de dificilă, dar „după cum s-a demonstrat, acum doi ani noi am luat o decizie corectă”.
Vlad Batrîncea a mulțumit socialiștilor care au dat dovadă de caracter, mobilizare și disciplină, ceea ce a permis partidului să supraviețuiască și să obțină victoria în mai multe orașe în cadrul alegerilor locale.