PSRM

26 octombrie 2023

Fracțiunea BCS: Lupta împotriva corupției declarată de Maia Sandu a eșuat definitiv

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-a opus categoric încălcării procedurilor legale de numire a șefului Centrului Național Anticorupție.

Vicepreședintele, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, a menționat în cadrul unui briefing, că timp de doi ani și jumătate Parlamentul Republicii Moldova s-a transformat într-o mașinărie de vot. Astfel, astăzi, fără a da explicații, majoritatea parlamentară a votat pentru demisia șefului CNA și a tuturor locțiitorilor săi.

În același mod, peste câteva ore, a fost numit noul șef al CNA – fără respectarea procedurii parlamentare legale, fără organizarea unui concurs public, fără discuții în cadrul ședinței Biroului Permanent, fără discuții în fracțiunile parlamentare, fără a se ține cont de opiniile experților.

Vlad Batrîncea a informat opinia publică că deputații PAS au modificat anterior legislația, astfel încât 20 de deputați să poată nominaliza candidatura șefului CNA fără organizarea unui concurs.

„Așa am votat legea – deci totul este legal, spun deputații PAS, deși modificările respective contravin standardelor europene. Deputații nu pot alege șeful CNA. În caz contrar, corupția a ajuns și în Parlament”, a spus Vlad Batrîncea. – Iar lupta împotriva corupției declarată de Maia Sandu a eșuat în totalitate”.

Președintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, Grigore Novac, a menționat că până acum, la numirea șefului CNA, legea era respectată – directorul fiind ales în baza unui concurs public la care puteau participa toți cetățenii care întruneau cerințele necesare.

De asemenea, deputatul a amintit, că după venirea la putere a PAS, inițial, rezultatele concursurilor erau anulate dacă câștigătorul nu era pe placul PAS, iar apoi în genere au anulat concursurile publice.

„Cel mai periculos lucru în această situație este politizarea completă a tuturor instituțiilor puterii de stat. Cu această practică, Moldova nu are nicio șansă de aderare la UE”, a subliniat Grigore Novac.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă