PSRM

20 octombrie 2023

Tatiana Cunețchi: Un singur lucru e îmbucurător – în sfârșit guvernul în componență deplină s-a prezentat în fața legislativului

Tatiana Cunețchi, deputat BCS, președintele Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice, a vorbit de la tribuna Parlamentului despre ”realizările” guvernului Recean în termeni economici:

”Datoria de stat doar în prima jumătate a acestui an a crescut cu 5,2%.
Cheltuielile pentru plata dobânzilor aferente serviciului datoriei de stat au ajuns la 5 mlrd. 476 mil lei și sau majorat cu 148,4 milioane lei sau cu 2,8% față de indicii aprobați inițial.

Cheltuielile pentru achitarea comisioanelor la împrumuturile externe sau majorat cu 628 mil lei.

Produsul intern brut (PIB) descrește constant. În primul trimestrul 2023 s-a diminuat cu 2,4%, în trimestrul II cu 2,2%, ceea ce denotă că activitatea economică este la pământ.

Restanțele la plata impozitelor și taxelor la bugetul public național la situația din 30 iunie 2023 au constituit 1 957,2 mil. lei, dintre care cele administrate pe intern sau majorat cu circa 253,5 mil.lei.

Datoriile cu termen de achitare expirat (arierate) ale bugetului public național la situația din 30 iunie 2023 au constituit 51,3 mil. lei. În comparație cu I ianuarie 2023, acestea s-au majorat cu 40,1 mil. lei sau de circa 4,6 ori.

Suntem într-un cerc vicios. Pe de o parte statul nu se achită pe deplin cu furnizorii de mărfuri și servicii adică – agenții economici, pe de alta- agenții economici nu se pot achita cu statul! Statul s-a transformat în cel mai rău partener de afaceri. Businessul si-a pierdut încrederea în stat.
După câteva luni de diminuare a inflației, în luna septembrie din nou este înregistrată o creștere de 0,46%, ceea ce contribuie la creșterea disproporționalității între nivelul de creștere a veniturilor reale ale populației și a prețurilor.

Investițiile – domeniul ce generează creștere economică, se mențin pe o traiectorie descendentă. In semestrul I 2023 au fost realizate investiții în active imobilizate cu minus 4,9% față de ianuarie-iunie 2022. Dar cum să fie în creștere? dacă noi permanent suntem în situație de urgență, adică instabilitate. Cine va investi?

În contextul modificărilor de legi cu privire la patenta de întreprinzător sau a inițiativei de schimb valutar cu prezentarea buletinului – dorim să facem mai multă regulă și nu ne dăm seamă că în realitate creăm condiții perfecte pentru creșterea economiei tenebre. În ce direcție mergem? Înainte sau înapoi, sau ne întoarcem în anii 90?”.

Pe finalul discursului, Tatiana Cunețchi a adresat guvernului două întrebări concrete care preocupă populația: Cum iernăm? De ce în Ucraina care se află în război prețurile și tarifele sunt de 2-3 ori mai mici ca la noi pe timp de pace?

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă