PSRM

06 august 2023

OMUL SĂPTĂMÂNII: ADRIAN ALBU, CANDIDATUL PSRM LA ȘEFIA CAPITALEI 

Omul acestei săptămâni este Adrian Albu, deputat, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de primar al municipiului Chișinău, or, desemnarea sa a surprins pe multă lume, după ce săptămâni la rând s-a discutat că Igor Dodon sau Vlad Bătrîncea ar urma să fie în această postură, informează TRIBUNA.

Adrian Albu, în cadrul conferinței de prezentare, a mulțumit colegilor pentru încredere, pentru posibilitatea de a demonstra că echipa socialiștilor este mare și puternică, o echipă care își respectă angajamentele, muncește și va munci pentru cetățeni și pe viitor.

„Sunt ferm convins că orașul nostru are nevoie de o viziune nouă bazată pe doleanțele locuitorilor. Cele mai bune soluții pentru Chișinău trebuie să reflecte, în primul rând, așteptările și interesele chișinăuienilor, și nu interesele unor manageri aleși pentru o anumită perioadă de timp. Chișinăul merită un viitor mai bun, care poate fi edificat doar prin eforturile unei echipe de profesioniști în strânsă colaborare cu locuitorii orașului. Iată de ce programul nostru va fi consultat nu doar în interiorul partidului, dar și cu activiștii, cu cetățenii.

Noi vom lucra pentru dumneavoastră și împreună cu dumneavoastră. Împreună vom învinge!”, a menționat socialistul.

TRIBUNA precizează: Adrian Albu s-a născut la 29 aprilie 1983. De meserie este jurist, deține licență în Drept. În perioada 2016 – 2019 a fost consilier în Cabinetul Președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova; februarie 2019 – iulie 2021 – secretar general al Parlamentului, iulie 2021 – iulie 2022 – consilier în Cabinetul Președintelui fracțiunii parlamentare „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”. Din iulie 2022 este deputat. Este căsătorit, are doi copii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă