PSRM

20 iulie 2023

BCS solicită excluderea proiectului de denunțare a acordului din cadrul CSI de formare a spațiului unic educațional

Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, a venit cu propunerea de a exclude din ordinea de zi a ședinței plenare a proiectului ce prevede denunțarea Acordului de colaborare pentru formarea spațiului unic (comun) educațional în cadrul Comunității Statelor Independente.

Batrîncea a atenționat că zeci de centre științifice din RM, zeci de laboratoare, au stabilite parteneriate cu instituții similare nu doar din Federația Rusă, dar și din Kazahstan, Azerbaidjan și alte țări din spațiul estic al CSI, iar mediul academic al RM nu a solicitat rezilierea acestui acord.

”Înțelegem bine că guvernul RM nu furnizează rezultate și nu vine cu proiecte sociale și economice, dar în bandă rulantă reziliază acorduri și relații care au fost stabilite de zeci de ani. RM este plasată între Est și Vest și trebuie să știm a promova politici armonioase în acest sens și credem că guvernul RM are de rezolvat probleme majore ale societății până a ajunge la întreruperea relațiilor în domeniul educațional și cel științific”, a rezumat Vlad Batrîncea.

Majoritatea parlamentară nu a susținut această inițiativă.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă