PSRM

09 iunie 2023

Vlad Batrîncea și Olga Cebotari au avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze

Astăzi, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea împreună cu membrul Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari, au avut o întrevedere cu E.S. Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Yan Wenbin.

Reprezentanții PSRM au mulțumit diplomatului și Departamentului Internațional al Comitetului Central al PCC pentru invitația și organizarea la cel mai înalt nivel a vizitei oficiale a delegației PSRM în China.

Vlad Batrîncea i-a comunicat oficialului chinez despre rezultatele vizitei și acordurile încheiate, inclusiv despre intensificarea cooperării interparlamentare și extinderea colaborării în domeniile educațional, cultural și științific, precum și despre practica înfrățirii între orașele din Moldova și China, cu implementarea ulterioară a unor proiecte de dezvoltare.

Părțile au convenit asupra necesității consolidării relațiilor bilaterale moldo-chineze în vederea dezvoltării armonioase și prosperității ambelor state.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă