08 aprilie 2023
Vlad Batrîncea s-a întâlnit cu participanții Forumului „Un pas spre succes”
Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, s-a întâlnit astăzi cu participanții proiectului educațional „Un pas spre succes”, implementat de mișcarea de tineret „Garda Tânără”.
Adresându-se tinerilor, Vlad Batrîncea a menționat că în lumea modernă principala forță a dezvoltării sunt oamenii, iar principală investiție trebuie făcută în sine.
„Educația de înaltă calitate, autoeducația extinde orizonturile, deschide spații de manevră, crește competitivitatea personalității. Și fiecare zi în acest sens trebuie să fie un pas înainte”, a menționat vicepreședintele.
De asemenea, Vlad Batrîncea a subliniat importanța mediului și a unei comunicări de calitate. Batrîncea a atras atenția asupra faptului că forumul este organizat de „Garda Tânără”, care nu este doar o organizație politică, ci și „o platformă care vă oferă posibilitatea de a vă dezvolta, de a comunica cu oameni interesanți, vă ajută să vă alegeți calea pe care vreți să o parcurgeți”.
Secretarul executiv al PSRM a menționat că în cadrul organizației „Garda Tânără” s-au format politicieni cunoscuți, deputați în Parlament, primari, consilieri locali și funcționari publici.
Vlad Batrîncea a atenționat asupra faptului că jumătate dintre participanții la proiect își văd viitorul în țară, iar cealaltă jumătate intenționează să plece. Dar „avem o țară minunată, unde puteți să vă afirmați nu mai rău decât în străinătate – totul depinde de fiecare dintre noi”, a subliniat Batrîncea.
Vlad Batrîncea i-a îndemnat pe tineri să nu le fie frică să experimenteze, să investească în sine înșiși, să-și aleagă propria cale, pe parcursul căreia să obțină rezultatele scontate.