28 martie 2023
Deputații BCS au contestat la CC constituționalitatea modificării articolului cu privire la limbă
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită verificarea constituționalității deciziei de schimbare a denumirii limbii de stat din moldovenească în română în Constituția Republicii Moldova (articolul 13) și în alte legi.
Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a subliniat că Legea Supremă trebuie respectată și dacă guvernarea intenționează să o schimbe, trebuie să organizeze un referendum pentru a afla opinia oamenilor cu privire la subiectul respectiv.
„Constituția nu poate fi modificată printr-o lege organică, votată cu o majoritate simplă în Parlament. În cazul dat, procedura constituțională de modificare a Legii Supreme a fost ignorată”, a menționat vicepreședintele.
Vlad Batrîncea și-a exprimat speranța că judecătorii Curții Constituționale vor fi obiectivi în procesul de examinare a sesizării date și nu vor admite interpretări arbitrare ale Constituției, vor fi ghidați de Legea Supremă și nu de conjunctura politică. În caz contrar, această practică poate crea un pericol pentru independența și statalitatea Republicii Moldova.
Maxim Lebedinschi, membru al Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor, a subliniat că nu există așa-numita modificare „tehnică” a Constituției, pe care insistă majoritatea parlamentară. Orice modificare a Constituției este reglementată clar de Legea Supremă.
În acest sens, Constituția impune în mod obligatoriu aprobarea unei legi constituționale care poate fi inițiată cu o treime din numărul total al deputaților și votată exclusiv cu votul a două treimi din deputați.
”Nicio hotărâre a Curții Constituționale nu poate servi drept temei pentru modificarea Constituției prin lege organică.
Această situație este un cartonaș galben pentru actuala guvernare, care trebuie să înțeleagă că nu pot fi sfidate prevederile constituționale”, a punctat Maxim Lebedinschi.