12 decembrie 2022
Vlad Batrîncea: proiectul politicii fiscale pentru anul 2023 reprezintă interesele marilor companii, ale băncilor – dar nu ale statului
Proiectul politicii fiscale pentru anul 2023 reprezintă interesele marilor companii, ale băncilor, importatorilor de combustibil, oricui, dar nu interesele cetățenilor, ale statului Republicii Moldova. Acest lucru a fost declarat în Parlament de către Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, în cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului.
Vicepreședintele Parlamentului a atras atenția asupra faptului că ministrul Finanțelor, Dumitru Budeanschi, este mândru de faptul că sectorul bancar din țară este puternic din punct de vedere financiar. „Da, este bine că avem un sector bancar puternic, care ar trebui să ajute agenții economici, statul, să ofere împrumuturi ieftine și accesibile. Dar la noi sectorul bancar, puternic din punct de vedere financiar, demonstrează doar un record pe întregul continent European la ratele de credit și primește profituri record în situație de criză”, a spus Vlad Batrîncea.
Vicepreședintele a atras atenția asupra faptului că anul acesta statul este creditat de la băncile comerciale cu o rată de 21,5%. Ca urmare a acestui credit, sectorul bancar a obținut un profit record de circa 4,5 miliarde de lei. „Iată așa statul ajută sectorul bancar să devină mai puternic”, a subliniat deputatul, acuzând autoritățile că fac lobby în favoarea băncilor comerciale.
Batrîncea a menționat că, din discursul ministrului, „nu am auzit nimic concret despre creșterea economiei în 2023 – din ce resurse, prin ce programe. Ce soluții sunt oferite pentru susținerea mediului de afaceri, agricultura. Nimic altceva decât reflecții filosofice semiștiințifice cu privire la două sisteme–socialist și liberal.
În același timp, optând pentru un sistem financiar liberal, ministerul Finanțelor acționează într-un mod absolut ”socialist”, a remarcat ironic Vlad Batrîncea. În special, atunci când este necesar să se perceapă impozite mai mari la depozitele bancare.
Deputatul a exprimat dezacordul și în privința intenției autorităților de a anula patenta, care, potrivit ministrului Finanțelor, „reprezintă un pericol pentru Republica Moldova. „Dar ce facem cu proprietarii de patentă, ce propune statul în domeniul creării noilor locuri de muncă?”
Vicepreședintele a remarcat doar un moment pozitiv în discursul ministrului Finanțelor.
„Am observat cu toții ping-pong-ul dintre Guvern și Banca Națională cu referire la cine se face vinovat de inflație? Astăzi ministrul a confirmat că este rezultatul eforturilor comune ale ministerului Finanțelor și BNM.”
Vlad Batrîncea a subliniat că proiectul de politică fiscală prezentat de Guvern nu poate fi numit nici liberal, nici socialist, nici comunist, deoarece acesta promovează ”interesele marilor companii, a băncilor, petroliștilor, oricui, și doar ale statului nu.”
Proiectele partidului
Semnalează o problemă